Mădălina, profesoara de sport din Bucureşti care a urcat pe Vârful Mont Blanc! Ce este sportul? Relaxare sau muncă până la epuizare?

2

În ultima ultima vreme aud în jurul meu tot mai mulţi oameni vorbind despre dezvoltarea personală prin adopatarea unui stil de viaţă sănătos, care implică şi sportul. A devenit un trend din ce în ce mai abordat şi tot mai mulţi îşi doresc o viaţă echilibrată. Însă câţi dintre ei ştiu exact care sunt paşii corecţi de urmat?

Despre beneficiile mişcării în dezvoltarea trupului şi a minţii am stat de vorbă cu Mădălina, o profesoară de sport din cartierul Berceni. La fel ca mulţi alţii, ea spune că mişcarea aduce beneficii multiple, însă cel mai important este să întâlneşti omul potrivit la locul potrivit. Un om care să îţi definească şi să-ţi arate concret cum sportul este o piatră de temelie pentru corp şi minte.

De ce spun asta? Pentru că mulţi dintre noi ne gândim că a face sport implică un efort până la epuizare într-o sală de forţă. Trebuie să recunosc că aceeaşi percepţie o aveam şi eu, înainte de o întâlni pe Mădălina, dar mi-am schimbat total percepţia după o oră de aerobic. Am ieşit de acolo mult mai relaxată şi nu obosită, cum m-aş fi aşteptat, deşi avusesem o zi destul de stresantă.

Încă de la primul contact, am observat că cel mai frumos accesoriu este zâmbetul său molipsitor care nu dispare nici în timpul celor mai grele exerciţii fizice. Ce am mai observat la ea şi trebuie să recunosc că am fost puţin stânjenită – urăște cu  desăvârşire scările rulante de la metrou şi am început şi eu să evit scările rulante, având mereu în cap imaginea ei alături de mine la metrou, rugându-mă să folosim scările normale.

O pasiune… genetică

Mădălina a moştenit pasiunea pentru sport de la tatăl ei, care a fost fotbalist de performanţă în Câmpina. A început să facă atletism de la vârsta de 10 ani şi spune că dragostea pentru sport a venit natural şi a studiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea atletism.

În prezent, este antrenoare la sala Big Gym din Berceni, dar şi profesoară la o şcoală gimnazială.

Am luat parte la un antrenament de aerobic, dar înainte de munca propriu zisă, nu m-am putut abţine să nu o întreb câte ceva. Am văzut în ochii ei pasiunea şi dedicarea pentru oameni şi când îmi era mai greu, la sală, mă uitam în oglindă spre ea, o vedeam zâmbind în timp ce executa exerciţiile, iar durerea musculară dispărea instant. Experienţa de lucru cu copiii se vede şi se îmbină perfect cu lucrul la sală, după cum mi-a mărturisit chiar ea.

”Deja am 6 ani de experienţă (n.r. în învăţământ) şi nu aş fi crezut că o să îmi placă atât de mult. Este cu totul altceva faţă de ce am învăţat în facultate. Munca cu copiii te disciplinează, te învaţă să fii prompt, să-ţi stăpâneşti furia şi copiii sunt cei care te ţin la limită. Datorită lor am ajuns omul frumos de astăzi”, mi-a spus Mădălina.

Pasiunea pentru sport nu a încetat nici măcar atunci când a ieşit din educaţie, dar şi când a renunţat la sală, pentru că s-a reprofilat, în domeniul organizării de evenimente, însă tot evenimente cu caracter sportiv, pentru copii. După scurt timp a realizat că sportul este ceea ce o face să fie împlinită sufleteşte, aşa că s-a reapucat de sală, dar şi de şcoală. Este împlinită atunci când poate dărui din energia ei şi altora.

“Cu copiii ai nişte satisfacţii, ai nişte obiective: să-i ajuţi să descopere beneficiile sportului, să-i scoţi din faţa calculatorului. Cu cei mari, este terapia lor pentru suflet, este momentul în care fac ceva pentru ei. Din tot vârtejul ăsta în care ne învârtim, de două-trei ori pe săptămână ai o oră pentru tine”, a mai spus Mădălina.

Care este secretul ei? Consecvenţa!

Mădălina nu vede sportul ca pe o modalitate de a slăbi, ci ca pe un mod de a te simţi bine. Ea le recomandă oamenilor să-şi aleagă un om potrivit cu care să facă sport, pentru că “Omul trage la om. Clientele mele sunt din totdeauna. Sportul are beneficii pe termen lung şi ca să dea rezultate trebuie să fie consecvent. Este important ca antrenorul să simtă când ai o zi mai obosită să vorbească cu tine”, a precizat antrenoarea.

Ea mizează foarte mult pe cumunicare şi spune că în antrenamentele ei se bazează mult pe starea de spirit a cursantelor. Dacă eşti bine, profită de tine până scoate ce e mai bun, în schimb, dacă nu ai energie, te lasă să lucrezi în ritmul tău şi te munceşte mai mult data viitoare.

“Ce fac eu vara asta?” – O expediţie pe Mont Blanc

Mădălina este o pasionată a naturii şi a sportului în natură şi tocmai s-a întors dintr-o expediţie pe munte, dar nu unul oarecare, ci în cel mai mare vârf din Alpi, Mont Blanc.

Experienţa Mont Blanc a fost ce de genul “ce fac eu vara asta?”. Expediţia era deja planificată în linii mari de nişte prieteni, iar Mădălina s-a alăturat cu mare bucurie.

 

 

“Totul a pornit ca o aventură, o distracţie între şase prieteni, cu un drum lung de aproximativ 2 000 de km. Am urcat pe partea italiană. Primul pas a fost să urcăm un vârf de 4.000 de km pentru a ne climatiza (n.r. este vorba despre vârful Gran Paradiso). A fost o ascensiune interesantă şi înainte de a urca propriu zis pe Mont Blanc aveam nevoie să ne obişnuim cu căţăratul, cu gheţarii şi cu crevasele. Să vezi ce înseamnă să mergi în acelaşi ritm cu ceilalţi oameni. Lipsa de oxigen nu a fost o problemă pentru mine. Mi-am dat seama că decizia de a pleca în această expediţie a fost ce trebuie”, povesteşte Mădălina, cu mare entuziasm.

După expediţia pe vârful Gran Paradiso, cei şase aventurieri au campat tmp de două zile pentru a aştepta vreme bună ca să poată ajunge spre obiectivul final.

“A trebuit să aşteptăm din nou vreme bună ca să plecăm din nou în ascensiune. Ascensiunea pe Mont Blanc am făcut-o până la urmă în trei zile. În prima zi am urcat până la refugiu la 3 000 de metri, un drum destul de lejer, dar care în acelaşi timp te pregătea pentru ce urmează. Ascensiunea spre Mont Blanc a început la miezul nopţii, a existat şi un punct critic al expediţiei noastre: o săritoare, unde trebuia să traversăm unul câte unul. Am ajuns acolo în jur de 3 noaptea şi am stat pe stânci până pe la 4 si jumătate. Momentul în care e cel mai frig. Am stat şi am încercat să nu consumăm foarte multă energie pentru că era un perete foarte înclinat. După săritoare, traseul nu a mai avut probleme, am avut o zonă cu stânci, dar pentru mine căţărarea nu este un impediment. M-am simţit ca o căprioară”, spune Mădălina.

 

Un mix de adrenalină, dar şi foarte multă detereminare i-a făcut pe cei şase să ajungă în vârf. Mădălina spune că s-a simţit foarte bine în momentul în care a ajuns şi nu a mai contat nici măcar faptul că buzele ei erau crăpate de la soare şi vânt. Bucuria şi starea în care te afli acolo nu se pot compara cu nimic altceva.

Citeşte şi: În loc să fie un punct de atracție, casa primului primar român al municipiului Alba Iulia se degradează tot mai rău

Coborârea de pe munte, spune ea, a fost plimbare pe Champs Elysees. “Nu am vrut să mă grăbesc absolut deloc. În fiecare secundă ochii mei erau stânga dreapta şi nu îmi venea să cred cât de frumos este”.

După un traseu destul de complicat, cu o pregătire medie, Mădălina plănuieşte o nouă expediţie. O căţarare foarte tehnică pe Matterhorn sau pe vârful Elbrus, care are aproape 6000 de metri.

Care este concluzia după toate acestea? Sportul înseamnă mai mult decât condiţie fizică, este relaxare şi o stare de bine. Mădălina mi-a demonstrat că sportul, chiar dacă implică durere musculară, este un mijloc de a te elibera de stresul zilnic şi de a te conecta pentru o oră, doar tu cu tine.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here