Legile Educației aproape de coșul de gunoi al istoriei

2

Precum în replica celebră cu ”Împăratul e gol”, expresie care provine din povestea lui Hans Christian Andersen ”Hainele cele noi ale împăratului”, oficialii PSD-PNL, și pare că și cei din absentul ți inutilul UDMR s-au prins că Legile Educației ale lui Klaus Iohannis sunt o ”mizerie”. USR a spus asta deja în mod repetat, dar reprezentanții PSD-PNL s-au făcut că nu aud…

Cunoscători ai domeniului educației au declarat pentru Pedagoteca.ro că aceste legi ”șchioape” ar trebui aruncate, ”sunt gunoi”, iar specialiștii adevărați ar trebui rescrise integral.

Aproape de promulgare, legile lui Iohannis despre educație au forțat specialiştii în educaţie din partea PSD, PNL şi UDMR să se întâlnească vineri dimineaţă pentru a face propuneri la cele două proiecte de legi ale Educaţiei – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior.

„Scopul întâlnirii este să se facă propuneri din partea celor trei partide la ambele proiecte de legi ale educaţiei”, au spus sursele.

În urmă cu o săptămână reprezentanţi din cele trei partide au mai avut o întâlnire pe aceeaşi temă. Proiectele legilor educaţiei vor fi făcute publice la începutul acestui an, după vacanţa de iarnă, urmând să intre în dezbaterea Parlamentului în prima sesiune parlamentară, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la sfârșitul anului trecut, care a promis că nu vor exista schimbări bruște în sistem.

Vezi și USR cere demisia ”doctorului” Bode și dezbatere pe ”Legile Educației”

Dîncu și mai vocal

Noile legi au nevoie de o serioasă revizie și de consultări cu mediile educaționale”, susține Dîncu.

„După 7 ani de la debutul dezbaterii pentru România Educată, observăm că legile educației, deși ținute într-o confidențialitate de neînțeles, au creat o vie dezbatere și multe reacții din mediul educațional. Este clar că așteptarea societății este mare și e nevoie de dezbatere mai amplă și analize aprofundate. După o scurtă analiză a proiectelor de lege, constatăm că sunt multe lucruri care vor trebui refăcute și căutate soluții la unele probleme. Sunt multe măsuri administrative, dar puține schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea școlii și a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizației și mediului tehnologic”, susține președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

„În actualele proiecte de lege sunt multe lucruri noi, în comparație cu variantele mai vechi, unele componente chiar originale, iar efortul celor care au lucrat în această fază este meritoriu. Însă cred că este nevoie de o omogenizare mai mare a conținutului și o armonizare atât cu legislația actuală, dar mai ales cu perspectivele de dezvoltare a României pe termen lung”, a mai scris Dîncu.

P.S.

Împăratul e gol

Expresia se referă la acceptarea realității, fiind un apel la luciditate.

Expresia provine din povestea lui Hans Christian Andersen: Hainele cele noi ale împăratului.

Doar un copil a avut reacția normală să indice faptul că hainele noi ale împăratului de fapt nu existau. Împăratul era gol!

2 comentarii

  1. […] Precum în replica celebră cu ”Împăratul e gol”, expresie care provine din povestea lui Hans Christian Andersen ”Hainele cele noi ale împăratului”, oficialii PSD-PNL, și pare că și cei din absentul ți inutilul UDMR s-au prins că Legile Educației ale lui Klaus Iohannis sunt o… Cititi mai multe aici: Legile Educației aproape de coșul de gunoi al istoriei […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here