Eșecuri în viață? Învață să le depășești

1
teama-de-esec

Cu toții avem eșecuri în viață. Cum le putem evita ar trebui predate începând cu școala primară. Ba chiar mai mult, eu personal le-aș introduce ca materie principală pentru părinți.

Psihologia eșecului

Din experiența mea personală dar și a oamenilor cu care lucrez, odată înțelese lucrurile, ele se repară mai repede. Eșecul este un partener de cursă lungă care are darul de a sta lângă noi de mici. Este foarte important să știm că nu ne naștem cu el, ci îl învățăm pe parcurs.

Eșecul este un sentiment de neputință amestecat cu lipsa stimei de sine și a unui blocaj pe termen lung. Definiția îmi aparține desigur și am să o explic pe larg.

De ce sentiment de neputință? Simplu, prima întâlnire cu eșecul este în copilăria mică când ”nu suntem în stare”, ”nu suntem cuminți”, ”nu mâncăm tot”, ”nu vrem să dormim singuri”, ”nu vrem să ne jucăm în camera noastră”.

Copilul mic are nevoie de susținere, încurajare, reguli și confirmare. El trebuie să învețe: că este firesc să greșească, acest lucru face parte din procesul de învățare că are dreptul să aibă opinii, păreri, nevoi specifice vârstei că este ghidat corect de către un adult în spiritul valorilor universale*, că este susținut și iubit necondiționat indiferent de greșelile pe care le face în timpul procesului de învățare (*valori universale: nu fac rău, nu îmi fac rău, respect ierarhia corectă în familie, ajut și cer ajutor când mi se cere și am nevoie.)

Citind cele de mai sus, vom înțelege cu ușurință că oamenii nu se nasc și trăiesc în armonie de mici copii, mulți dintre ei învățând eșecul odată cu primii pași.

Atenție!

Am observat la generația tânără de părinți o competitivitate adusă de la birou, acasă la copil. Copilul trebuie să fie, să facă, să execute. Nu este niciodată suficient, nu este niciodată destul, copilul nu este lăsat să fie pur și simplu… copil. El nu trebuie să greșească, să se murdărească, să alerge, să zbiere. Părinții privesc de la înălțimea lor cu asprime și dezaprobare orice abatere a micuțului, devenind profesori excelenți în predarea eșecul. Copilul aflat în asemenea familii, nu se va simți niciodată sigur pe el, va dezvolta mecanisme de apărare și manipulare și evident, la vârstă adultă va avea o viață grea.

Bine de știut!

Cu zeci de ani în urmă, adică în copilăria noastră, copilul era considerat neștiutor, un boț de carne care trebuie șters de caca, hrănit și scos la soare. Grație dezvoltării cercetărilor în domeniul psihologie cortina a căzut. O altă realitate despre universul copiilor ne fascinează și putem concluziona că omuleții ăștia mici au o complexitate psihologică vastă. Colega de breaslă, Alison Gopnik a făcut o cercetare pe subiect și vedeți aici concluziile.

După ce am parcurs puțin copilăria, iată-ne în perioada exact următoare: adolescența. Vă aduceți aminte de adolescență? Furtuna de hormoni, senzația că nimeni nu te înțelege, lupta cu stima de sine, presiunea părinților și regulile lor exagerate? Ei bine, o altă perioadă atât de propice pentru a învăța eșecul ca și ploaia pentru recoltă. Adolescentul are nevoi speciale. Părinții de adolescenți au marea responsabilitate de a modela corect viitorul adult. Miza? una simplă:fericirea copilului tău.

Citește și: Prăbușirea disciplinei în școli și a calității actului educațional pleacă de la părinți

Dacă vreun părinte crede că are altă responsabilitate decât să își învețe copilul ce însemnă fericirea, se înșeală! Nu există eșec mai mare ca părinte decât să îți vezi copilul chinuindu-se în viață, așa cum te-ai chinuit și tu. Însemnă că tu, ca și părinte nu l-ai învățat decât lecțiile propriului tău eșec.

Revenind la nevoile adolescentului, ele sunt următoarele:

  • nevoia de a fi înțeles.

Asta însemnă că tu, ca părinte, te apropii de el șă îl cunoști și să îl înțelegi. Nu poți? Apelezi la un psiholog care să te ajute. Psihologii sunt excelenți mediatori între adolescent și părinte, găsind de fiecare dată limbajul potrivit pentru a traduce informația din ambele tabere.

  • nevoia de modele

Iarăși, atenție părinți! Modelul trebuie să fie unul pozitiv. Adolecentul nu trebuie să se modeleze după tiparul: ”ce să-i faci mamă, viața e grea”, ”trebuie să faci ce îți cere șeful” (mai ales dacă șeful e razna rău), ”stai în banca ta să nu superi”, ”am stat cu tac-tu/mă-ta să te faci tu mai mare”, ”ne-am sacrificat pentru tine”

  • nevoia de experiență

Da, adolescentul are nevoie să experimenteze. Un voluntariat, o tabără, un concurs, o petrecere, toate îl ajută să învețe mai multe despre el, societate și viață. Sugerez și susțin ideea de voluntariat deoarece modelează foarte frumos empatia, reciprocitatea și responsabilitatea socială. Să nu uităm o clipă că generația aceasta de adolescenți va da următoarea generație de politicieni. Dacă vrem să avem o viață decentă în țara noastră, avem responsbilitatea fiecare dintre noi să educăm generația tânără. Sunt o mulțime de ONG-uri care așteaptă voluntari, fii un părinte responsabil și învață-ți copilul responsabilitate. Cum arată un program de voluntariat găsești aici.

  • nevoia de îndrumare

Adolescentul nu știe ce vrea, și este firesc să fie așa. Ca părinte tu trebuie să-i deschizi cât mai multe obțiuni. Alegerea liceului, mai târziu al facultății se face pe bază de vocație. Sper să existe cât mai puțini părinți care mai merg pe principiul ”fă-te contabil că vei câștiga bine”, ”să fii medic ca și mine”, ”să faci o facultate, nu contează care, dar să ai facultate”. În vremurile acestea există soluții pentru orice, așa că nu vreau să aud că nu ai știut ce să faci ca și părinte. Cei de la Yourway fac o treabă grozavă în ceea ce privește testarea vocațională la copii, mai multe informații aici.

Și am ajuns la vârsta Maturității!

Am început cu un intro mai lung tocmai să te conștientizez că s-ar putea ca eșecurile pe care le ai să fie rodul modelării din copilărie și adolescență. Și fie vorba între noi, generațiile trecute din lipsa cunoașterii, au făcut ceva greșeli în formarea noastră. Nu judecăm trecutul că nu ne folosește la nimic mai mult decât conștintizarea cauzei.

Continuarea articolului, scris de psiholog Adriana Petrescu, aici.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here