Rectorii celor mai mari universități din țară solicită transparență și predictibilitate pentru cercetarea românească

0
universităților-universități-Universitatea-București-ordonanta-cod-pen-politica-anti-romaneasca
Universitatea București

Rectorii celor mari patru universități din țară își exprimă îngrijorarea față de modul în care conducerea Ministerului Cercetării și Inovării intenționează să modifice componența, atribuțiile și modalitatea de funcționare a consiliilor consultative într-o declarație comună publicată pe site-ul Universității București. De asemenea, aceștia solicită majorarea bugetului public alocat cercetării și consideră că această activitate ar putea fi afectată de separarea dintre Ministerul Educației Naționale și cel al Cercetării Științifice.

Atragem atenția asupra faptului că toate aceste consilii au fost constituite în urma unor ample procese de consultare a comunității științifice din țară și diaspora, derulate respectând principiile transparenței, meritocrației și al integrității. Membrii consiliilor consultative sunt cercetători cu reputație nu doar în țară”, scrie în declarația comună.

Aceștia subliniază faptul că membrii consiliilor consultative reprezintă elite ale cercetării internaționale și că rolul acestor consilii este esențial în această perioadă, în care „activitatea de cercetare și comunitatea științifică se confruntă cu multiple probleme ce țin nu doar de finanțare, dar și de alinierea la practicile comunității internaționale”.

Cei patru rectori atrag atenția asupra faptului că schimbările pe care intenționează să le facă Ministerul Cercetării și Inovării în acestă privință, în lipsa unei consultări riguroase a comunității „riscă să anuleze orice efort făcut în ultimul an, de recredibilizare și de consolidare a comunității științifice românești”. 

„Activitatea de cercetare la nivelul universităților este subfinanțată”

De asemenea, aceștia solicită alocarea unui buget public de 1% din PIB pentru activitatea de cercetare, subliniind că cercetarea, la fel ca educația „are nevoie de coerență și predictibilitate”. Conform acestora,  „la momentul actual, activitatea de cercetare la nivelul universităților este subfinanțată, în condițiile în care comunitățile academice reprezintă un adevărat potențial în inovare și dezvoltare”.

 Aceștia le solicită miniștrilor Educației Naționale și Cercetării Științifice să „colaboreze strâns, astfel încât susținerea cercetării din universități să reprezinte o prioritate reală la nivelul ambelor instituții”, exprimându-și îngrijorarea față de separarea celor două ministere, lucru care ar putea afecta activitatea de cercetare din universități.

Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral

 

De asemenea, semnatarii își exprimă îngrijorarea față de informațiile legate de eventuala reorganizare sau desființare a UEFISCDI: „Considerăm că, de-a lungul timpului, instituția a derulat într-o manieră transparentă și responsabilă programele de finanțare a cercetării. De aceea, solicităm celor doi miniștri să păstreze actuala formulă de gestionare a mecanismelor de finanțare, internă și externă, a cercetării românești”.

Declarația este semnată de  către: Prof. dr. Mircea Dumitru– Rector al Universității din București, Acad. Prof. Ioan Aurel Pop- Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Prof. dr. Marilen Pirtea – Rector al Universității de Vest din Timișoara și de Prof. dr. Tudorel Toader – Rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here