Marcel X s-a născut și a crescut în România, în București până anul trecut, când a absolvit gimnaziul și a dat capacitatea. Cele 8 clase le-a urmat la o școală de cartier unde s-a remarcat prin râvna pentru studiu, recompensată în fiecare an cu media 10. A participat la olimpiade școlare și concursuri, obținând locuri prestigioase de fiecare dată. Un copil excepțional, ce mai!
După examenul de capacitate a fost repartizat la un liceu bun din Capitală, poate că nu la cel mai bun, dar, deh, vorba romanului: „nu e locu’, e dobitocu”. Ca tipologie, Marcel nu a fost niciodată un rebel sau vreun erudit, păstrând măsura termenului… A fost…normal, zic eu, care l-am păstorit o vreme…. Și a mai fost și tare supus, supus voinței părinților, mamei, mai ales, care, ca orice mamă, a văzut întotdeauna în el un mic geniu… Și părinții au hotărât ca Marcel trebuie să se dezvolte pe alte meleaguri… și au ales Germania ca țară a tuturor făgăduințelor…
Familia avea o situație materială bună în țară, dar părinților lui Marcel li s-a părut că totul merge prea greu aici, că totul nu se poate decât cu prea multe sacrificii iar rezultatul ar fi putut să nu fie cel scontat. Și au decis sa emigreze în Germania. Le-a plăcut lor Germania… Nu cunoșteau limba niciunul și s-au apucat peste vară s-o învețe, cât de cât, copilul mai ales…
În mai puțin de o lună au împachetat cât să încapă într-un portbagaj și încă ceva adițional și… la drum! Toți trei.
Au mers într-un orășel micuț, undeva, în marea Germanie, ceva patriarhal, unde, dacă era în Romania, toți se știau cu toți și s-ar fi simțit ca-n familie. Dar Germania nu e România. Oamenii sunt reci și precauți, suspicioși chiar, mai ales când e vorba de străini, români, mai exact. Dar i-au primit frumos și, fără prea multe efuziuni și gesturi prietenești, i-au ajutat să se integreze. A contribuit și felul deschis al românilor în cauză….Tatăl și-a continuat ocupația dinainte – trist – iar mama s-a angajat la o fermă, la sere, ca agricultor, deși în Romania lucrase ca funcționar la birou. N-a obligat-o nimeni, putea să stea acasă, nu banii erau o necesitate, dar așa a considerat ea că e bine.
Citește și: Educație la vârf și… de vârf: WISE – World Innovation Summit in Education
Comunitate a căror membri au devenit a fost extrem de primitoare pentru ei, mai ales pentru Marcel.
El încă nu cunoștea bine limba și în urma testării, oficialii din învațământul local i-au sugerat să repete ultimul an de gimnaziu, nu pentru că nu era la nivel cu ceilalți, ci pentru că, deși mult peste nivelul lor, gradul de cunoaștere a limbii germane era încă precar pentru a-i asigura accesul la cerințele pentru anul I de liceu. Cuminți și încrezători, părinții împreună cu Marcel au acceptat sa repete clasa a 8-a, care lui Marcel i s-a părut floare la ureche, mai ales că nivelul era ca la clasa a 7-a în România… A fost pentru el o oarecare pierdere dar a câștigat pe partea cu perfecționarea în limba germană. A înțeles ca pentru a câștiga mai mult uneori trebuie să și pierzi ceva… A pierdut un an din viață, dar speranța pentru mai bine l-a făcut sa nici nu simtă acest lucru. Profesorii l-au susținut cu mult fair-play, unii dintre ei prestând ore de pregătire suplimentara cu el, fără taxe suplimentare sau ciubucuri… iar la ajutorul lor s-a adăugat cel al unei fetițe de vârsta lui, originară tot din Romania… că așa-i sta frumos românului oriunde s-ar afla, să-și ajute seamănul, aproapele….
Școala pe care a urmat-o în anul trecut nu era lângă casă sau în cartier, ci la o distanta de 10 km. Dar, care să fie problema? Exista autobuzul școlar care îl lua din fața casei dimineața și îl aducea înapoi acasă, la terminarea cursurilor, deci nu tu nervi sau stres inutil la gândul cum vei ajunge acolo și înapoi.
Profesorii de matematică și informatică i-au remarcat talentul pentru aceste discipline și chiar au început să-l considere elevul lor de elită și chiar de suflet, sugerându-i participarea la unele concursuri în domeniu, iar Marcel, care avea antrenamentul pentru competiții abia a așteptat și chiar s-a remarcat, mult mai mult chiar decât colegii lui nemți.
În Germania există tradiția ca limba latină să fie una din limbile străine studiate pe durata școlarității – alături de engleză ori franceză – urmând a fi proba de examen la bacalaureat. Numai că nemții, responsabilii teritoriali cu problemele de învățământ – reuniți în cadrul unui fel de Inspectorat Școlar al Landului respectiv – aflând că Marcel este roman, i-au oferit o alternativă interesantă și profitabilă totodată la studierea limbii latine și anume înlocuirea latinei cu limba română pe toată durata școlarității și urmând a se încheia cu proba la examenul de bacalaureat. Nici nu se putea potrivi mai bine, iar Marcel a acceptat cu tot sufletul. A fost totuși testat la limba romana și, deși nu a obținut nota 1 (unu) – cea mai mare acolo –, ci doar 2 (doi) – din cauza ca nu prea s-a descurcat să înțeleagă cerința unor exerciții care era în germană, profesorii examinatori i-au apreciat la maxim prestația la subiectul de literatură, adnotând lucrarea cu nenumărate cuvinte laudative la adresa abordării și tratării subiectului… Ca urmare, a fost acceptat la cursul de limba romana în loc de limba latină. Numai că mai era o problema și anume că nu există profesor pe plan local și cursanți pentru limba română. Dar dacă există voință, exista și soluții. Oficialii inspectoratului școlar local i-au aprobat urmarea cursurilor de limbă română la distanță, prin internet,urmând a se conecta cu profesorul de limbă română conform unui program stabilit de comun acord. Ce să vrei mai mult?
Marcel, fiind un împătimit al football-ului, s-a înscris într-un club de specialitate, la rând cu alți băieți nemți, membri ai comunității respective.
Citește și: Interviu cu un profesor de matematică (II): Cum se dă examen în acele țări unde nu există o programă unică?
Prieteni prea multi nu și-a făcut. L-am întrebat „de ce?”, știindu-l foarte sociabil de felul lui. M-a privit cumva de parca și-ar fi dat nițică importanță și mi-a răspuns: „Ei, am devenit mai selectiv, nu tot ce e mult e bun, calitatea e mai importanta decât cantitatea’’… Frumos răspuns…
Acum familia a revenit în țară, în vacanță… Nu au nostalgii din perioada trecută, dar nici aere de „nemți”… Ei sunt aceiași, au aceleași vise și tot ce-și doresc este să le transforme în realitate.
Marcel s-a schimbat de un an de când nu l-am mai văzut. A crescut mult, s-a dezvoltat fizic, arată ca un mic bărbatuș, mai înalt decât tatăl lui și arborând o privire care parca vrea să spună: „știu eu ce știu”.
Și da, privindu-l, îmi dau seama că ceea ce contează este sa știi ce vrei în viata și să riști pentru un vis, bineînțeles după ce l-ai analizat pe toate părțile și l-ai întrevăzut realizabil.
De la anul, Marcel va fi licean în Germania și se pare ca nimeni și nimic nu-l poate opri din drumul sau.
Succes, băiat frumos! Dumnezeu cu voi!
Autor: Suavina Hazu, fost profesor de limbi străine
Sursă foto: www.theculturetrip.com
