Cum transformăm invidia în admiraţie?

0

Invidia fără excepţie indică existenţa unui sentiment de inferioritate. Acest sentiment profund negativ care ne afectează modul în care privim viaţa şi comportamentul făţă de oameni şi societate în ansamblu nu dispare odată cu timpul ci doar se augmentează.

Sorgintea acestui resentiment rezidă în autopercepţia individului. Această imagine despre sine îi călăuzeşte existenţa şi acţiunile. Există, însă, şi o metodă eficienţă de transformare a invidiei în admiraţie!

Invidia este, probabil, una dintre cele mai grele boli spirituale şi se manifestă atunci când situaţia bună sau calităţile altei persoane trezesc în noi sentimente de părere de rău sau de ciudă. De altfel, invidia reprezintă şi principala emoţie care blochează relaţiile sociale şi ne împiedică să ne dezvoltăm personal sau profesional.

Profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul Dana ȚupaPURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA, consideră că acest sentiment este cultivat încă din copilărie în mintea noastră subconştientă, mai târziu acesta devenind un automatism pe care, în aparenţă, nu îl putem controla, dar care poate fi transformat în admiraţie, urmând trei paşi simpli:

1. Petrece mai mult timp cu persoana pe care o invidiezi

Petrece mai mult timp cu persoana pe care o invidiezi dar pe care, de fapt, o admiri mai mult sau mai puţin în secret pentru anumite calităţi pe care şi tu ţi-ai dori să le ai)!

Sentimentele negative apar adesea atunci când nu cunoaştem suficient nu doar reuşitele, ci şi problemele persoanelor cu care avem tendinţa să ne comparăm. Atunci când vom ajunge să cunoaştem mai bine acea persoană, ne vom identifica mai uşor inclusiv cu greutăţile prin care a trecut şi trece, iar sentimentul de invidie se va transforma sau, mai bine spus, se va transmuta alchimic, fără să ne dăm seama.

În cele mai multe situaţii, vom remarca faptul că acea persoană, care reprezintă un model pentru noi în anumite privinte, chiar este dispusă să ne înveţe şi să împărtăşească cu noi ceea ce dorim să asimilăm, devenindu-i sui generis ucenici, crede specialistul.

2. Fă-i complimente sincere!

Un compliment făcut din inimă este credibil, în timp ce unul făcut din vârful buzelor este fals şi perceput ca atare de către persoana căreia i-l adresezi, întrucât există un simţ aparte, care ne face sa sesizăm atunci când cineva este sincer sau nu în ceea ce ne spune.

“Atunci când complimentezi sincer pe cineva, starea de bine generată are un dublu sens: către persoana care îl primeşte şi către cel care face acel compliment. Spunând cuvinte din suflet, sincer, invariabil cel din faţa ta se simte bine şi te gratulează măcar cu un zâmbet, emanând la rândul său energie pozitivă către tine. Să nu uităm orice oferim, primim înapoi. Atunci când invidiem pe cineva, în realitate ne displace mai mult sau mai puţin pentru că nu am reuşit să obţinem şi noi aceleaşi lucruri”, declară profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa.

Mai mult, „în esenţă, totul are legătură cu noi şi ar fi necinstit să dăm vina pe altcineva pentru insuccesele noastre. Nu este nevoie să facem complimente gratuite sau inutile, ci pur şi simplu să îi spunem cinstit că admirăm acele calităţi care, în fapt, ne fascinează şi pe care, la rândul nostru, ni le-am dori asimilate”, a continuat Dana Ţupa.

Să excelăm într-un domeniu, nu să ne risipim în mai multe

3. Bucură-te de ceea ce viaţa ţi-a oferit până acum!

Invidia se aplică doar pe o scară superioară a nevoilor noastre, nicidecum nu putem să fim invidioşi pe cei despre care credem că au mai puţin decât noi. Atunci când ne vom îndrepta atenţia şi către persoanele care au nevoie de ajutorul nostru, vom ajunge să fim recunoscători pentru ceea ce viaţa ne-a oferit până acum.

“În timp ce invidia blochează pur şi simplu atragerea binelui şi frumosului în viaţa personală, îmbolnăvind organele interne şi secătuindu-ne energetic, recunostinţa este unul dintre cele mai valoroase daruri cu care ne-a înzestrat natura umană. Prin practicarea acesteia se poate trezi starea interioară de bucurie, mulţumire, deschizând porţile către mai mult şi mai bine în viaţa fiecăruia. Nu este nevoie de lucruri majore pentru a practica recunoştinţa; faptul că azi ai reuşit să te trezeşti dimineaţa şi poţi merge, mânca sau pentru că te poţi bucura de Soare, reprezintă motive de recunoştinţă”, conchide Dana Ţupa.

Autor: Alexandru Filimon

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here