Diplomele de Bacalaureat pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenul în sesiunea specială mai 2024, sesiunea iunie-iulie 2024 sau sesiunea august 2024 și nu au depus contestație. Acestea vor fi eliberate înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după încheierea perioadei pentru depunerea contestațiilor, conform unui document emis de Ministerul Educației și semnat de Kallos Zoldan, secretar de stat în Ministerul Educației și președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat.
Ministerul Educației recomandă acordarea priorității pentru eliberarea diplomelor candidaților a căror înscriere la instituții de învățământ superior în perioada imediat următoare finalizării examenului de Bacalaureat este condiționată de prezentarea acestora.
- Publicitate -
Vezi și: Olimpiada de engleză 2024: Regulamentul concursului rectigicat de Ministerul Educației
Absolvenții de liceu care au susținut probele în alt județ
Pentru candidații care au susținut examenul de Bacalaureat într-un alt județ, se aplică prevederile art. 6 și 7 din Ordinul nr. 3.844 din 24 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar.