Specialiști în resurse umane sau rectori și decani, în comisia de recrutare pentru concursul de directori de școli

2

La concursul pentru directori, din 27 iulie 2021, „vor fi întrebări logice, legate de realitățile din sistemul de educație, alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive”, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a spus că „cel mai probabil”, comisia de interviu va fi formată din 5 persoane, iar una dintre acele persoane ar vrea să fie specialiști în resurse umane din companii sau rectori, decani și prodecani.

„Sorin Cîmpeanu: Subiectele vor fi concepute de către experți în științele educației. Nu știu nici eu ce conțin și nici n-o să le cunosc până cu o jumătate de oră înainte de debutul examenului. Și dacă nu o să le știu eu, nu o să le știe nimeni. Metodologia va fi publicată, vor fi întrebări scurte cu răspunsuri scurte. Pentru asigurarea relevanței, în niciun caz nu ne propunem să verificăm în ce măsură candidații cunosc fiecare articol cu semnele de punctuație aferente dintr-o lege. Vor fi întrebări logice, vor fi întrebări legate de realitățile din sistemul de educație alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive ale candidaților.

Vezi și Sorin Cîmpeanu: 90% dintre elevi vor merge la școală în săptămâna 17-21 mai

Este nevoie de verificarea abilităților digitale, dar acest lucru se va face pe perioada celei de-a doua probe, etapa de interviu, în care candidatul, în fața unei comisii formate cel mai probabil din 5 persoane vă putea să-și demonstreze și abilitățile digitale.

La momentul la care vorbim, nefiind agreată componența comisiilor de interviu, pot doar să vă prezint o ipoteză: două cadre didactice din interiorul școlii în care candidatul dorește să fie director, alese probabil prin vot secret de către cadrele didactice titulare din acea școală, la care se adaugă un reprezentant al inspectoratului școlar județean pentru că, în conformitate cu legea, inspectoratele școlare județene organizează aceste concursuri pentru ocuparea postului de director. Pentru că avem o relație complexă, insuficient clarificată între Ministerul Educației, inspectorate, autorități locale și școli vom avea și al patrulea reprezentant, cel al autorităților locale.

Cel de-al cincilea reprezentant doresc foarte mult să fie un reprezentant al unor firme cu puternice departamente de HR. De asemenea, atunci când nu vom găsi acești specialiști în resurse umane, să apelăm la sprijinul universităților pentru a desemna membrii comisiilor de concurs dintre cei cu abilități manageriale demonstrate, mai exact dintre aceia care au exercitat deja funcția de rector, prorector sau decan.

Proba scrisă este eliminatorie, la interviu se pot prezenta doar cei care reușesc să ia peste nota 7 (șapte). Interviul va fi proba finală, decisivă, în cazul în care există mai mulți candidați”.

Ministrul Cîmpeanu a mai spus că pentru proba de interviu este nevoie de circa două luni de zile pentru evaluarea tuturor candidaților, iar acesta este unul dintre motivele pentru care examenul scris este decalat de această probă. Al doilea ar fi acela că în luna august cadrele didactice sunt în concediu.

Vezi și Liga Studenţilor din Iaşi cere UMF să permită tuturor studenţilor intrarea la examene

Proba de interviu a fost anunțată în intervalul septembrie-octombrie 2021, iar proba scrisă pe 27 iulie 2021.

Metodologia de examen cu regulile concursului și tematica pe care trebuie să o pregătească viitorii candidați trebuie să fie publicate cu 2 luni înainte, deci până pe 27 mai.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că mandatele tuturor directorilor din școlile din România expiră pe data de 5 august 2021. Anul școlar 2021-2022 va fi început, cel mai probabil, de vechii directori sau de alții numiți de inspectorate.

 

 

 

 

 

Sursa: edupedu.ro

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here