Profesorii se plâng astăzi doar de salarii!

0

Rareori întâlneşti pedagogi, dascăli, profesori care să se plângă de elevi şi nu de condiţia materială a învăţământului românesc. Majoritatea duc până la excelenţă profesia de dascăl, pe când alţii excelează în bocete şi idiosincrasii în cascade la adresa statului. Aici se vede cu claritate diferenţa între acel profesor care îşi transformă meseria în artă şi cel care aşteaptă doar un salariu la sfârşit de lună.

Din comoditate şi lejeritate mulţi aleg să fie profesori în România. Cu toţii ştim acest lucru chiar dacă mai voalat sau nu îl recunoaştem în public. Vocaţia, chemarea spirituală către o astfel de profesie este secundară ! Astfel performanţa este suspendată. Ea rămîne mai mult un vis la dispoziţia hazardului. Nu ne rămâne decât să ne mirăm de excepţiile din sistemul de educaţie românesc care se nasc din accident şi nu din performanţă !

Dascălul, un făuritor de destine uitat în istorie!

Fenomenul imposturii a luat amploare în ultimii ani odată cu descreşterea calităţii intelectuale a multora dintre profesori! Importantă este relativa stabilitate financiară a individului care nutreşte această carieră în învăţământ şi care urmează să ajungă profesor. El nu are vocaţie către copii, clasă sau materia pe care o predă. El urmăreşte să scape de efectele negative ale unui capitalism sălbatic în care nu se regăseşte. Articolul de faţă nu urmăreşte să arunce cu anateme şi etichete ieftine ci doar vrea să atragă atenţia asupra unei probleme de ansamblu care acaparează încet şi sigur sistemul de învăţământ din România. Copiii pierd cel mai mult din această poveste.

Dacă noi încă mai credem că ei sunt viitorul, atunci prioritatea este maximă în a găsi soluţii ! Memoria românului nu este de scurtă durată cum se grăbesc unii repede să afirme. Lipseşte doar hrana prin care memoria este hrănită. Lipseşte istoria, lipseşte cultura ! Vina este comună. Să nu uităm, totuşi, că în trecut dascălul era un făuritor de destine. Pe lângă rolul educativ, acesta modela şi caracterul junilor care îi treceau prin mână. Responsabilitatea pusă pe umerii profesorilor era imensă, însă mulţi nu resimţeau greutatea acestei poveri. Această responsabilitate venea în mod natural profilului dascălului din trecut. Atunci, meseria avea greutate nu era privită cu greutate !

Copiii pierd din lipsa de pasiune a profesorilor !

„Orele sunt plictisitoare! Profesorul este dezinteresat ! Lipseşte pasiunea profesorului şi interesul elevilor !” este cel mai frecvent cântecel pe care îl auzim în mod constant în spaţiul public din România.

„Profesorul tânăr de astăzi nu este aşa de dornic să ajungă la catedră din pasiune, ci ajunge să vadă catedra o ultimă opțiune de angajare. Ajungem să avem la catedră persoane care predau din dragoste pentru elevi şi cunoaștere sau persoane care văd din predat o metodă ușoară de a munci câteva ore pe zi, cu mult concediu anual. Elevul este cel care pierde în astfel de cazuri şi aceasta pentru că nu mai poate fi atent mai mult de 5 minute, de aceea trebuie „educat” mai întâi profesorul şi după aplicate metodele la ore. Când profesorii nu sunt interesați de împărtășirea cunoștințelor, elevul nu o să vrea să învețe”, povesteşte Ligia Nicolae, profesor şi cercetător din Bucureşti.

În viitorul articol vom vorbi despre tinerii cu studii în străinătate care sunt priviţi ca exotici în România când revin pe aceste meleaguri.

Autor: Alexandru Filimon

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here