Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie – prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Educaţiei.
Pe 14 iunie se vor afişa listele copiilor înscrişi şi locurile libere după prima etapă de înscriere.
Cea de-a doua etapă de înscriere este cuprinsă între 17 iunie şi 5 iulie, la această din urmă dată fiind anunţate listele copiilor înscrişi şi locurile rămase libere.
Vezi și Nou! Grădiniță/Centru pentru Copii cu Nevoi Speciale în București: Autism Step by Step
Între 19 şi 29 august are loc etapa de ajustări – înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape şi care nu au participat la înscriere.
Pe 30 august se vor afişa listele copiilor înscrişi şi numărul de locuri libere după etapa de ajustări.
Vârstele copiilor pentru creșă și grădiniță
Creşele sunt organizate din punct de vedere educaţional pe grupe de vârstă, astfel:
a) grupa mică, până la împlinirea vârstei de un an;
b) grupa mijlocie, între un an şi 2 ani;
c) grupa mare, între 2 ani şi 3 ani.
În grupele de nivel preșcolar, la grădiniță, pot fi înscriși copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, în conformitate cu planul de școlarizare aprobat în România.