Ministrul Educaţiei pare să nu agreeze iniţiativa privind decalarea vacanţelor şcolare pe zone geografice

0
examenul-de-admitere-sorin-cîmpeanu
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei pare să nu agreeze iniţiativa deputatului USR-PLUS Alin Apostol privind decalarea vacanţelor şcolare pe zone geografice, respectiv pe ani de studiu, pentru încurajarea turismului.

Cîmpeanu susţine că nu a reuşit să „identifice interesul elevului” în acest proiect de act normativ.

„Din punctul de vedere al ministrului Educaţiei, lucrurile sunt foarte clare: Mă interesează interesul elevului. Nu am reuşit să identific interesul elevului. Sigur, sunt interese legitime, foarte importate, ale operatorilor din turism, nu am nimic împotrivă, dar la Ministerul Educaţiei nu o să susţinem niciodată un proiect care nu este în interesul elevului. Nu am reuşit să văd niciun element, ba dimpotrivă; dacă începem decalat pe regiuni înseamnă că vom avea o diferenţă de cel puţin o lună între data la care vor susţine examenele naţionale, bacalaureat şi evaluare naţională unii şi alţii”, a afirmat Sorin Cîmpeanu duminică seară, la Antena 3, răspunzând unei întrebări.

Deputatul USR-PLUS Alin Apostol a depus o iniţiativă legislativă la Camera Deputaţilor care vizează decalarea vacanţelor şcolare pe zone geografice, respectiv pe ani de studiu, scopul proiectuui fiind stimularea turismului. Conform iniţiatorului, proiectul, care are la bază bune practici ale statelor europene, va contribui şi la confortul celor care merg în vacanţă, prin decongestionarea traficului din zonele cu grad ridicat de vizitare.

Vezi și Unul din trei elevi s-a gândit la suicid din cauza presiunii școlare

„Susţin adoptarea unui ‘nou model de vacanţă’ pentru elevii României. Un model, ce s-a dovedit de succes în multe ţări europene, poate fi şi o soluţie cu impact pozitiv asupra economiei naţionale. Şi în România, putem implementa împărţirea teritoriului pe zone geografice. Fiecare macroregiune intră în vacanţa intersemestrială cu durata de 1 săptămână pe rând şi fără suprapunere. O simplă succesiune poate avea un impact major: stimulează creşterea turismului intern, aduce un impact pozitiv asupra domeniului hotelier şi a celorlalte segmente HoReCa, elimină blocajele din traficul rutier, dar şi aglomeraţia din staţiuni. Putem dubla această stimulare a economiei cu susţinerea educaţiei printr-o succesiune a datei de debut al anului şcolar în septembrie”, a afirmat deputatul USR-PLUS Alin Apostol, potrivit unui comunicatul de presă al Alianţei USR-PLUS dat publicităţii la începutul acestei săptămâni.

Vezi și Școala pe plajă în Murcia, Spania

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here