De ce ne dăruim unii altora mărțișoare tocmai de 1 martie?

0
mărțișor-semnficatii-traditii-Dochia

Astăzi dăruim și primim mărțișoare. Indiferent de vreme și de vremuri, la noi, luna martie, luna echinocțiului de primăvară, numită popular Mărțisor, este plină de semnificații și poate cea mai importantă tradiție a lunii este cea a mărțișorului.

De unde provine această tradiție? Sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a lunii martie. Marte, de numele căruia se leagă denumirea primei luni a calendarului roman, preluat apoi și de daci, nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației.

Obiceiul mărțișorului  reprezintă o secvenţă a unui  ritual de înnoire a timpului și anului. După unele tradiții, firul mărțișorului, funie cu 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia, în timp ce urcă cu oile la munte. Așa cum Ursitoarele torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului.

Semnificația șnurului

V-ați întrebat vreodată de ce se dăruiesc mărțișoare la 1 martie sau de ce ele trebuie să aibă  șnurul alb cu roșu ?

Șnurul tradițional al mărțișorului, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate initial în alb și negru, apoi în alb și roșu, reprezintă unitatea contrariilor dintre vară-iarnă, iubire-ură, lumină-întuneric, viață-moarte.

Citește și: Educația în Roma Antică: formarea unui bun cetățean

 

Inițial, mărțișorul se rezuma la șnurul bicolor, pe care părinții îl legau de mâna copiilor, pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. El se purta până când biruința primăverii era deplină: înfloreau pomii fructiferi, soseau berzele sau rândunelele. Pentru că era împregnat cu energia celui ce l-a purtat, șnurul nu era aruncat la întâmplare, ci era legat cu grijă de creanga unui pom înflorit cu speranța că purtătorul lui va fi frumos ca o floare.

Mărțișorul- o fărâmă  de soare

Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint, care era asociată soarelui, astfel mărțișorul devenind un simbol al luminii, deci al soarelui.

Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului, afirma: „scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Prin asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere”.

Astăzi semnificaţia primordială şi rituală a dispărut, mărţişorul devenind un obiect artizanal, de multe ori înscriindu-se în „estetica urâtului”. Însă, dincolo de obiceiuri și simboluri , mărțișorul mărturisește  bucuria de a trăi, este un semn prin care oamenii salută renașterea naturii și a vieții.

Nu uitați să dăruiți o fărâmă de soare !

Autor: P. Manișor

Sursă foto:

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here