Copii din învățământul primar sunt expuși riscului alfabetizării în timpul acestei vacanțe forțate

0

Învățământul în regim virtual e cel pe care îl practicăm acum, ca să ținem pas creșterii și evoluției intelectuale firești ale copiilor. Odată ce școlile au fost închise, a devenit important ca profesorii și părinții să se acomodeze noului tip de predare și să-și îndrume copii să practice exerciții și sarcini, pentru că altfel, riscăm să-i expunem alfabetizării.

Cei mai expuși acestui risc ar fi copii din învățământul primar, care nu au deprins încă autodisciplina, și care au nevoie cu siguranță de o ghidare practică.

 

 

Psihologul educațional, Dacian Dolean, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii și-a expus public părerea cu privire la acestă situație.

El a analizat anterior un grup de elevi  ce se aflau la finalul clasei 1 și altul la finalul clasei a 2-a. Cercetând ritmul de dezvoltare pe parcursul vacanței de vară, și respectiv cel de dezvoltare pe parcursul școlii. După, a pus aceste date în grafice și a trasat o concluzie.

În rezultatele finale putem observa că ritmul de dezvoltare a celor trei indicatori a fost mai accelerat pe parcursul școlii decât pe parcursul vacanței de vară. Vedem însă diferențe între cele 2 eșantioane (atât din punct de vedere a performanței inițiale, cât și a ritmului de creștere). Aceste diferențe sunt explicate de faptul că procentul elevilor care au provenit din medii sociale defavorizate a fost mai mare.

Datele obținute în urma acestui studiu arată că rolul lecturii este unul crucial în dezvoltarea alfabetizării copiilor din clasele primare. Cel mai bun lucru pe care părinții îl pot face în aceste zile de vacanță prelungită este să se asigure că elevii citesc zilnic cărți potrivite nivelului de vârstă și interesului lor. La fel, este important să dezvoltăm în copii cititul din plăcere, să devină pentru ei o activitate pe care o aleg, pentru care optează, nu un exercițiu după care vor fi premiați, acest gest ar crea distorsionare.

Sfatul pe care îl putem reține este să organizăm ore de lectură în familie, astfel copilul va fi antrenat într-o activitate pe care o face toată familia. La fel, limitarea accesului la telefon și alte electronice ce îl pot expune desenelor animate și jocurilor video.

Sursă: Edupedu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here