Universitar

Universitar – noutăți despre universități, profesori, studenți

Ce se întâmplă în România în sistemul Universitar, comunicări ale Decanilor, Rectorilor sau ale Ministerului Educației

Informări despre programe și platforme, premii universitare etc.

Cei șapte ani de acasă între tradiție și modernitate

Achizitiile pe care copilul le face in primii sapte ani de viata sunt baza personalitatii complexe pe care si le formeaza in timp.Factorii care...

Secție de medicină de la Carol Davila la Ploiești

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti va avea o secţie la Ploieşti, aici urmând să fie organizată sesiune de admitere la...

Universitatea Politehnica din București a deschis un Punct de Recoltare a...

punct-de-donare-sângelui-potehnica-regie
Universitatea Politehnica din București (UPB), prin Centrul de cultură, voluntariat, sport și activități recreative, s-a alăturat campaniilor și proiectelor de donare de sânge întreprinse...

30 de specializări universitare propuse spre desfiinţare

universitate
30 de specializări sau programe de studii universitare de la opt universităţi au fost propuse pentru a intra în lichidare începând cu anul universitar...

Numărul locurilor pentru studenţi la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași a...

Gheorghe-Asachi--din-Iasi-consiliul
Conducerea Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi a anunţat că pentru anul universitar 2017 – 2018 oferă mai multe locuri la admiterea în facultăţile...

Cum e să fii student în străinătate: de vorbă cu Larisa...

Sheffield-Hallam-University-IntegralEdu-studii-in-strainatate
Continuăm seria de materiale despre motivațiile și impresiile studenților români care au ales să facă studii în afara țării. De această dată am discutat...

Opera Comică pentru Copii lansează programul pentru întreaga stagiune 2016-2017

Cu ocazia deschiderii anului școlar, Opera Comică pentru Copii a lansat programul pe întreaga stagiune, care cuprinde 45 de spectacole diferite, jucate în peste...

Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua lege...

lege-programe-ministerul-educatiei-nationale-universități-obiective-fomare-consultare
Ministerul Educației Naționale a prezentat miercuri, 15 martie, în cadrul unui evenimentului „Învățământul universitar - prezent și viitor”,  organizat la Academia de Studii Economice din...

Concursul Naţional de Interpretare şi Creaţie Muzicală “Paul Constantinescu”, ediţia a...

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţia sa - Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploieşti – au organizat, în perioada 18-21 noiembrie...

Alegeri UPG Ploiești | Prof. Univ. Dr. Ing. Dorel Dușmănescu: ,,Practicăm...

În contextual actual din țara noastră, bântuit de crize de tot felul, viitorul sună bine la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Discutăm cu domnul profesor Dorel...