Sunt tânăr și încă port în suflet speranța unei salvări, măcar a educației românești, în ultimul moment.
Simplific frazele lungi, pline de argumente solide ale actualelor anomalii și lacune din Legea Educației Naționale, încercând să relatez cât mai succint drama românească în materie de formare a tinerilor, de păstrare a valorilor fundamentale, a reperelor morale și combatere a abandonului școlar.
Citiți și Educația virtuală aduce moartea intelectuală
Sunt născut în perioada cu puțin înainte de ’89, dar am copilărit după revoluție, când se forma o democrație după părerea mea greșit înțeleasă.
Părinții noștri, mulți dintre dânșii proveniți din mediul rural, au reușit să răzbească sistemul atât de blamat, fiind ajutați de statul acela rigid să aibă continuitate prin concretizarea obținerii cu ușurință a unui loc de muncă după terminarea studiilor.
Generația mea a străbătut o perioada de tranzit. Nedumeriți fiind de ce se întâmplă ne-am adaptat noilor tendințe și am prins din zbor care era treaba cu școlile profesionale și importanța învățării unei meserii.
După principiul „scapă cine poate”, ne-am clădit drumuri fără destinație profesională, vremurile românești devenind tot mai tulburi din cauza promovărilor pe criterii preferențiale obscure, aici luând naștere și celebrul nepotism.
Tot mai dezbinați și manipulați foarte ușor cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicare și transmitere a informațiilor, tinerii de azi fac parte dintr-un produs creat de ei, cei care până mai ieri se luptau din răsputeri să-și ia țara înapoi.
Tinerii frumoși și liberi, nu cunosc jertfele și adevăratele martirii ale celor care s-au sacrificat în numele cinstei și al onoarei, al demnității și al patriotismului.
Învățatul, specific celui învățat
Folosim tot mai des expresii împrumutate din alte limbi, fără să le înțelegem foarte bine semnificația.
Semantica limbii române a suferit avarii uriașe în urma virtualizării comunicării dintre oameni și folosirea de jargoane specifice limbajului mediocru derivat din dezinteresul tot mai accentuat față de lectură și studiu aprofundat.
Epitetele care defineau elevul silitor de ieri, astăzi s-au transformat în like-uri pe site-urile de socializare, dar să nu dramatizăm, ci mai bine să ne gândim cu fermitate la faptul că pe umerii acestor tineri se află România zilei de mâine, iar noi trebuie să ne facem update-ul conform cerințelor vremii.
Părinții noștri știau că dacă ai carte, ai parte. Generația tânără a lui 2016 spune convinsă că dacă nu ai cont pe site-urile de socializare, nu exiști!
sursa foto: rfi.ro