Povestea Conacului Callimachi-Văcărescu, copia Castelului Peleș, de la Mănești

0

Conacul Callimachi-Văcăreşti a fost în epoca vremii sale, o bijuterie arhitectonică.

Moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru Mănescu-Filitti şi soţiei sale, Elena Arsachi. În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic.

Acesta a fost mareşal al lui Carol I în perioada 1873-1881, perioadă în care a supravegheat lucrările de construcţie de la Castelul Peleş din Sinaia. Impresionat de reşedinţa regală, a luat decizia de a construi la Măneşti un conac al cărui model este chiar Peleşul şi care a fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau. Lucrările au început, după cum glăsuieşte pisania montată deasupra intrării principale, în 1882 şi au durat zece ani.

Vechiul conac a fost demolat şi pe locul lui s-a ridicat din temelii noul castel. A fost cruţat doar „beciul”, o pivniţă uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt.

Pe frontispiciul său erau gravate două strofe, compuse de Theodor Văcărescu, ce povesteau istoria celor două familii care şi-au legat numele de acest loc: Măneştii şi Văcăreştii.

„Cămin de cinste veche şi cuib de vitejie

Clădit-aci odată boierii din Măneşti

Înnoit-acuma bătrâna temelie

Odrasla lăstărită din neam de Văcăreşti

Unite aste neamuri prin sfânta căsnicie

Unit-au împreună amintiri strămoşeşti

În vremi de fericire

Cuib iar aci să fie de simţuri româneşti.”

O localitate din sud-vestul judeţului Prahova, aproape de limita cu Dâmboviţa, comuna Măneşti adăposteşte fosta bijuterie arhitectonică, conacul Callimachi – Văcăreşti şi domeniul aferent, de aproape 14 hectare, cu o biserică, dependinţe, un parc, grădini şi livezi care au aparţinut familiei boiereşti.

De o frumuseţe care încă poate fi ghicită, conacul este astăzi o privelişte dezolantă.

Abia mai stă în picioare la exterior, pe când toate interioarele sunt prăbuşite şi reprezintă un real pericol.

Prin ferestrele căscate se observă fostele compartimentări, scări şi tocuri de uşi, iar pe alocuri şi bucăţi din fostele ornamente originale din lemn şi piatră.

În vârful turnului principal, înclinat puternic, o giruetă continuă să-şi facă datoria, iar sunetele pe care i le imprimă vântul completează atmosfera sinistra pe care o degajă acum unul dintre cele mai frumoase conace de odinioară din Prahova.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here