Dintre toti profesorii, cel care predă matematică este cel mai de temut pentru copii, nu pentru că este foarte serios și are un aspect de obicei rigid, dar mai mult pentru că matematica este o materie abstractă, mai puțin atractivă.
Citiți și Sufletul educatoarei
Această poziție ingrată, face din el, în aparență un om dur, fără afecte, dar el, profesorul meu nu era așa… Avea capacitatea de a face din matematică un spectacol uimitor, știa să se joace cu noi când în mijlocul unei demonstrații chema un copil la tablă și-i cerea: haide, încearcă tu să continui. Și atunci ne capta pe toți în demonstrația teoremei „Ce ai zice dacă ducem secanta asta ajutătoare, ce zici?” Și cel de la tablă continua ca prin minune singur, iar în final teorema era o descoperire a întegii clase!
Odată, era tare supărat pe noi, dar nu se încrunta, ridica ușor sprânceana și găsea o soluție uimitoare. Așa s-a întâmplat când mulți din clasă nu țineau minte cazurile de egalitate ale triunghiurilor. Atunci profesorul, spre uimirea tuturor a început să cânte un cântec al cărui refren jucăuș nu era cu „la ,la ,la „, ci suna cam așa: L, LL, LUL, ULUL, CC, lC, lU, lC, adică toate cazurile de egalitate.
Toți au început să râdă, dar erau încântați de felul în care melodia se armoniza atât de bine cu textul. Așa au învățat și cei mai puțin atrași de matematică, pentru că el profesorul a știut ce este elementul ludic, nu-și pierdea niciodată simțul umorului.
De două ori pe saptamana avea cerc de matematică cu cei dotați, iar tot de două ori pe săptămână avea prgatire la școală cu cei cu rezultate slabe.
Mulți au învățat geometrie de la el, cu plăcere, pentru că lecțiile lui nu erau simple prelegeri demonstrative, semănau mai mult cu provocarile unor partide de șah, un joc al minții la care participam și noi, clasa. Acasă la el, ajungea obosit,dar noaptea stătea până târziu să-și pregătească lecțiile, să compună subiecte pentru olimpiade.
Era atât de prins de matematică încât a compus pentru copii un cântec, cântecul matematicii. De unde știu toate acestea? Pentru că era tatăl meu, și sunt recunoscătoare pentru tot ce m-a învățat.
Cântecul matematicii
Nu e rău să ai în viață și puțin talent
Matematica te învață să fii insistent,
O problemă complicata nu e grea deloc
Dacă o judeci matematic,
Ți se pare un joc!
De susți o teorie fără argument
E ca supa conservată fără condiment!
Orice ai spune, orice ai zice, nu-i adevarat.
Adevărul matematic trebuie demonstrat.
Galilei sau Arhimede când au studiat,
Cu luneta, sau în baie
Le părea ciudat,
După multe insistențe au descoperit
Legi faimoase ce ne poartă către infinit!
Tatăl meu un emerit profesor de matematică, un minunat muzician și tenor în corala Paul Constantinescu din Ploiești, a reușit să îmbine matematica cu muzica, oare câți dintre noi dascali vom reuși această armonie dintre artă și știință, spre folosul tinerei generații?
Scris de Dan Emanuela Alice, profesor învățământ preșcolar Grădinița step by step „Raza de soare”, Ploiești.