Opțiunile tinerilor români pentru studii în străinătate cresc și se diversifică pe noi destinații europene

0

Datele din acest an arată că tinerii încep să prefere și alte destinații europene de studiu, față de cele cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. “Anul acesta am înregistrat o dublare a aplicațiilor pentru Belgia, iar Italia este în creștere, câștigând popularitate datorită costurilor de trai mai scăzute și interesului crescut pentru cultura și limba locală. De asemenea, în rândul tinerilor există o tendință din ce în ce mai evidentă pentru opțiuni de studiu în Spania, aceasta situându-se în top 5 destinații de studiu. Sigur că în top rămân Olanda și Marea Britanie cu cele mai multe aplicații, însă, față de anii trecuți, am observat această tendință de disipare a candidaților și către alte destinații de studiu în spațiul european.

O explicație ar putea consta în faptul că din ce în mai multe universități din aceste țări fac eforturi pentru a introduce un număr cât mai mare de programe cu predare în limba engleză, analizând tendințele de studiu și dinamica pieței muncii. De asemenea, am remarcat că există aplicații și interes pentru universități din Malta și Canada”, explică Alexandra Bădescu, Deputy General Manager IntegralEdu.

Pe 28 septembrie vor fi prezente la București peste 30 de instituții de învățământ internaționale din 13 țări, la ediție de toamnă a World Education Fair (WEF). La WEF tinerii români vor avea ocazia de a explora cele mai recente tendințe educaționale la nivel global, precum și toate oportunitățile de burse. WEF va avea și două ediții locale la Constanța și Galați pe 26, respectiv 27 septembrie.

TENDINȚĂ >> se așteaptă o creștere a aplicațiilor pe Germania în 2025. Taxe între 0 și 1500 euro pe semestru

Calendarul bacalaureatului de anul viitor va permite elevilor români să aplice din timp la universitățile din Germania. “Din acest motiv ne așteptăm la o creștere a aplicanților români la universitățile germane, dar mai ales datorită facilităților educaționale oferite. Vorbim aici de studii gratuite sau taxe de până la 1500 de euro pe semestru. Universitățile private, deși mai costisitoare, oferă numeroase programe de studiu în limba engleză, facilitând astfel accesul studenților internaționali”, mai precizează Alexandra Bădescu.

Vezi și Olanda își menține poziția de top, ca destinație de studiu academic. Creștere masivă a aplicațiilor pentru universitățile din Marea Britanie

Managementul ospitalității: în top 5 domenii de studiu

Din acest an, managementul ospitalității a intrat în top 5 domenii de studiu, indicând un interes crescând pentru domeniul turismului printre elevii români. Alte domenii populare în rândul tinerilor români includ afacerile internaționale, studiile europene și creative media. Totodată, există un interes în creștere pentru domenii mai puțin tradiționale precum biologia marină, biochimia, ingineria chimică, producția sonoră și artele vizuale (regie, film, teatru). Acestea reflectă o orientare către specializări de nișă, care răspund cerințelor pieței muncii globale.

“Dacă vorbim strict de Olanda, am observat o creștere semnificativă a interesului pentru domenii precum ingineria și computer science, în special pentru programele legate de inteligența artificială. Pentru a înțelege cât de globală a devenit oferta educațională, avem prezent în premieră la WEF conservatorul de artă “Australia Performing Arts”, cu programe de studiu vocațional, dedicate tinerilor care aspiră la o carieră în actorie, producție de film, dans sau muzică”, mai precizează Alexandra Bădescu.

Premieră la WEF: program lituanian de studiu pentru viitori piloți >> 10.000 euro, cu angajare garantată

O noutate de mare interes la WEF va fi debutul programului „Pilot Runway” al BAA Training Lituania, un proiect dedicat formării piloților în cadrul Avia Solutions Group, cel mai mare furnizor ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, and Insurance) din lume. Programul, desfășurat pe parcursul a doi ani, este finanțat în proporție de 90% printr-un împrumut de aproximativ 105.000 EUR, studenții plătind un avans de doar 10.000 EUR. După finalizarea cursurilor, aceștia beneficiază de locuri muncă garantate în pilotaj. Pregătirea include 9 luni de studii teoretice la Vilnius, Lituania și 9 luni de pregătire practică la Aeroportul Lleida din apropierea Barcelonei.

Oportunități de burse și reduceri de 50% a taxelor

La WEF, tinerii pot descoperi numeroase oportunități de burse oferite de universitățile participante, inclusiv burse de merit, burse în funcție de campus și domeniul de specializare, reduceri de taxe de școlarizare de până la 50% și alte tipuri de ajutor financiar. Este important de menționat că detaliile specifice despre aceste burse, inclusiv criteriile de eligibilitate și valorile exacte, pot varia și se pot schimba în timp.

Programul Work and Travel: numărul de aprobări pentru studenții români a crescut cu 14%
Anul acesta, am observat o creștere semnificativă a interesului pentru programul Work and Travel. Numărul de aplicații a crescut cu 3,5%, iar numărul de studenți aprobați pentru viza J1 a crescut cu 14%. Aceste cifre reflectă o deschidere tot mai mare a tinerilor români față de schimburile culturale, iar programul Work and Travel le oferă oportunitatea de a descoperi cultura americană în timp ce își construiesc o experiență valoroasă pe piața muncii. Acest program devine din ce în ce mai atractiv pentru studenții care doresc să îmbine utilul cu plăcutul, obținând atât experiență de muncă, cât și oportunitatea de a explora Statele Unite.

Cererea de tabere educaționale a crescut cu 22% față de sezonul precedent, odată cu apariția unor programe și destinații noi, conform statisticii interne a IntegralEdu.

Pregătirea în vedea continuării studiilor în străinătate începe din ce în ce mai devreme. Atat liceele cât și universitățile de elită cer candidaților, pe lângă rezultate academice bune și un nivel ridicat de cunoaștere al limbii străine, o experiență cât mai largă în domeniul de studiu dorit. Taberele educaționale și de tip internship constituie o etapă premergătoare esențială plecării la studiu în strainatate: elevii experimentează domenii, dobândesc cunoștiințe importante dar și certificate și rapoarte eliberate de către centrele lingvistice și specialiști din diverse industrii.

“Observăm un interes crescut al cursanților pentru taberele specializate într-un anumit domeniu academic sau vocațional pentru a-și testa abilitățile și compatibilitatea cu o viitoare carieră în direcția respectivă. Până recent, cele mai multe solicitări se îndreptau spre cursuri de pregătire la o limbă straină, balanța tinde să încline acum spre cursurile specializate, elevii fiind interesați să-și testeze abilitățile, să experimenteze domenii și să-și definitiveze astfel alegerile viitoare de studiu”, explică Raluca Niculae, Manager Departament Tabere și Licee.

Printre cele mai căutate domenii în care sunt specializate taberele educaționale menționăm: arhitectura, medicina, ingineria, antreprenoriatul, psihologia, business & leadership, law & politics, performing arts, media production, banking, computer science & AI, fashion & design, ospitalitate și artă culinară. Nu lipsesc ofertele pentru taberele cu profil sportiv (de la echitație până la antrenamente de fotbal cu cele mai cunoscute cluburi precum AC Milan, Real Madrid sau Arsenal).

În ceea ce privește destinațiile taberelor educaționale, în afară de Europa sau America de nord, elevii pot explora Australia și țări din Asia. În funcție de interese și obiective, cursanții pot învața pentru o săptămână, două sau mai multe în campusuri universitare din Londra, Oxford, Cambridge, New York, Los Angeles, Toronto dar și Sydney, Singapore sau Tokyo. Anul acesta, două grupuri de elevi au aflat despre cultura, civilizația niponă și progresele Japoniei în domeniul Tech & STEM, explorând în același timp și cele mai importante obiective turistice din Tokyo și Kyoto. Pentru anul viitor sunt pregătite programe noi în Coreea de Sud.

PREMIERĂ: vacanță și studii la instituțiile UE în octombrie

“Pentru vacanța de toamnă a elevilor din luna octombrie, am lansat în premieră o tabără de studiu în Bruxelles, la Instituțiile Uniunii Europene. Cursanții vor vizita Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European, vor participa la prezentări, discuții și activități menite să îi informeze asupra semnificației Uniunii Europene, beneficiilor sale și impactului activității acestor instituții asupra vieții și comunităților lor”, mai precizează Raluca Niculae.

Perioada de desfășurare a taberei la instituțiile UE este: 27 octombrie – 2 noiembrie 2024, iar programul se adresează elevilor de liceu.

Reduceri și prețuri Early Bird la tabere educaționale în străinătate

În cadrul WEF, vizitatorii vor regăsi propuneri pentru noi programe de studiu organizate în toate vacanțele din acest an școlar. În această perioadă, sunt disponibile prețuri Early Bird la o selecție de tabere individuale și reduceri consistente de până la 30% pentru tabere de grup.

In contextul ocupării timpurii a locurilor în campusuri și pentru a evita situații neplacute legate de lipsa disponibilității biletelor de avion, recomandăm rezervarea din timp a locului în tabăra aleasa.

Participanții la târg pot discuta cu specialiștii IntegralEdu și, direct cu reprezentanții taberelor educaționale și de tip internship, pentru a alege programul de studiu și destinația potrivită.

Liceul Internațional din Londra: discipline predate prin intermediul AI

O altă premieră în această ediție a WEF este prezența la târg a liceului internațional din Londra care a lansat în septembrie 2024, un program unic de studiu. Astfel, cursurile de bază, în special științele exacte, sunt predate prin intermediul inteligenței artificiale. Materii precum artele vizuale, limbile străine, științele umaniste și educația fizică vor continua să fie predate de profesorii liceului. Acest lucru permite liceului să evalueze cu atenție eficacitatea educației bazate pe inteligență artificială înainte de a extinde implementarea programului.

Programul pilot este unul alternativ și este oferit elevilor din ciclul de studiu GCSE (15- 17 ani). Vizitatorii WEF vor afla direct de la reprezentantul școlii care sunt particularitățile unui astfel de program, centrat pe nevoile de învățare ale elevului, identificate de către platformele de inteligență artificială.

Înscriere și informații suplimentare

Pentru mai multe detalii despre World Education Fair 2024 și pentru înscriere, vizitați site-ul oficial al evenimentului la www.worldeducation.ro. Participarea la WEF este gratuită și se face pe bază de înregistrare online sau la intrare.

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 30 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine.

Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here