Copiii din creșe, cu vârste de până la un an, ar trebui să participe la activități de 5-10 minute, conform recomandărilor din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ (ROFUIP) 2024. Pe măsură ce cresc, durata activităților poate fi extinsă, se precizează în același document. Potrivit Legii Educației, creșele sunt structurate în trei grupe de copii, cu vârste între 3 luni și 3 ani.
Sunt recomandate activități de 5-10 minute pentru copiii din creșe (3 luni – 1 an)
Activități care să dureze între 5-10 minute sunt recomandate pentru copii din creșe de la grupa mică cu vârste între 3 luni și un an. Durata activităților poate varia, în funcție de particularitățile copiilor și de interesul manifestat de copil sau de grupul de copii, mai scrie în document.
Aceste precizări nu existau în vechiul ROFUIP 2022 pentru că nu erau reglementate aspecte legate de creșă, acestea fiind la vremea respectivă în subordinea autorităților locale, nu a Ministerului Educației ca acum. Din aprilie 2022, creșele au devenit parte a sistemului de educație, prin hotărârea nr. 566/2022.
Astfel, potrivit art. 11 alin (8) din ROFUIP 2024:
“În educația timpurie – nivel antepreșcolar și nivel preșcolar, durata activităților poate varia, în funcție de particularitățile copiilor și, implicit, de interesul manifestat de grupul de copii/copil pentru acestea, de conținutul activităților, precum și în funcție de maniera de desfășurare.
Recomandat este ca, pentru primul interval de vârstă (de la 3 luni la 1 an), durata unei activități să fie de cel mult 5-10 minute, după care, pentru intervalele următoare, durata activității poate crește progresiv, până la 35 minute (5 – 6 ani), respectând prevederile din planul de învățământ din cadrul Curriculumului pentru educație timpurie”.
Vezi și: Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie
Împărțirea pe grupe la creșă și grădiniță, prevăzută în legea Educației
Art 23 – alin (1): În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:
- Educația timpurie, nivel antepreșcolar:
(i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;
(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;
- Educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;
- Învățământul special:
(i) pentru antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 7;
(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 8;
(iii) pentru antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5;
Potrivit legii Educației, nr. 198/2023, atât la creșă cât și la grădiniță copiii sunt împărțiți în câte 3 grupe.
Articolul 15 alin (1):”Învățământul preuniversitar se desfășoară pe următoarele niveluri:
a) educația timpurie (3 luni-6 ani), formată din învățământul antepreșcolar (3 luni-3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani), ambele cuprinzând grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare”.
Cât privește programul copiilor de la grădiniță, ROFUIP 2024 prevede că acesta nu poate să depășească 10 ore pe zi.
Sursa: edupedu.ro