Sindromul Impostorului. Tu știi cine ești cu adevărat?

0
Gardner

Cu cât societatea devine din ce în ce mai complexă, mai puțin comprehensibilă, și problemele indivizilor se augmentează și multiplică. Așa se explică descoperirea și apariția feluritelor sindroame și afecțiuni ce bântuie indivizii din societate! Un sindrom, descoperit pentru prima data acum aproape 40 de ani, este din ce în ce mai răspândit nu doar în lumea vedetelor, ci şi în rândul oamenilor obişnuiţi.

Este vorba de Sindromul “Impostorului”, iar studiile arată că 7 din 10 persoane au simţit în decursul vieţii că nu aparţin cu adevărat unei situaţii sau poziţii sociale şi le este teamă ca alte persoane să nu descopere “cine sunt cu adevărat”.

Acest fenomen este răspândit în special în rândul artiștilor care aparțin de regulă de instituții culturale de reportoriu. Rutina în această meserie, care se ridică și la nivel de vocație, dăunează grav creativității și stabilității psihice intrinseci individului.

Potrivit București FM, sentimentul este adesea resimţit de persoanele publice, deoarece acestea au parte de cea mai multă atenţie din partea fanilor, iar aceasta le declanşează o emoţie puternică, care la un moment dat se va transforma în nesiguranţă şi teama ca altcineva să nu afle de această slăbiciune.

 

Una dintre aceste vedete care a exprimat public că este “un impostor”, este actriţa principală din filmul Titanic, Kate Winslet: “Uneori, când ma trezesc dimineața înainte să merg la o filmare mă gândesc că nu pot să fac asta. Sunt o impostoare”. La rândul său celebra actriţă Michelle Pfeiffer, afirma un lucru asemănător: “Încă gândesc că oamenii vor descoperi că nu sunt prea talentată. Nu sunt cu adevărat foarte bună. Este totul o mare farsă”.

Ieşind din lumea starurilor de la Hollywood, până şi dr. Chan, CEO-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii trăia un sentiment puternic că ar fi un impostor în această lume: “Sunt o grămadă de oameni care cred că sunt un expert. Cum cred asta despre mine toți acești oameni? Sunt mult mai conștient de toate lucrurile pe care nu le știu”.

Sindromul Impostorului: cum şi de ce apare şi cum putem scăpa de el?

 

Eugen Popa - Asociaţiei Române de HipnozăÎn opinia lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, Sindromul Impostorului are la bază un profund sentiment de lipsă de încredere de sine, în valoarea personală şi o stimă de sine scăzută. Coroborat cu o viaţă stresantă, aceste sentimente se acutizează, iar persoana care suferă de acest sindrom va avea senzaţia că nimic din tot ceea ce a realizat până acum şi pentru care a primit aprecieri din partea societăţii, nu este important.

“Chiar dacă avem impresia că doar vedetele sunt prinse în acest cerc vicios, de a se considera, la un moment dat impostori, sindromul este la fel de bine răspândit şi în rândul oamenilor care nu se pot bucura de notorietate.

 

Procentul este relativ mare, aproximativ 70% dintre oameni vor simţi acest lucru în decursul vieţii, iar cauzele sunt diverse: de la stres, la un şir de acţiuni nereuşite etc. Totuşi, există câteva tehnici foarte eficiente, pe care le cercetăm şi le aplicăm de foarte mult timp pentru a elimina emoţia primordială şi profundă care provoacă această reacţie în lanţ.

 

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 15 ani, există o tehnică pe care am adus-o în România, numită Procesul SleepTalk, în timp ce adulţii pot învăţa să folosească o gamă foarte largă de tehnici şi modalităţi terapeutice şi de dezvoltare personală. Printre aceastea putem enumera Tehnica Resurselor Interioare, Autohipnoza sau Terapia Subliminală”, explică Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

 

Autor: Alexandru Filimon

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here