Gânduri despre părinți

Câteva gânduri despre mame

Va amintiți de instrucțiunile însoțitorului de zbor în cazul unui posibil accident? Adultul trebuie neapărat să își fixeze masca de oxigen sieși, abia apoi să se ocupe de copilul de alături. Ideea e că dacă adultul/părintele pățește ceva (dacă va deveni, în câteva secunde, inconștient din cauza lipsei de oxigen, în cazul de față), nu va mai avea cum să îl ajute pe copilul care este dependent de el.

Altfel spus, asigură-te că ai tu, cu adevărat, ceva de oferit copilului căruia i-ai dat viață.

Titlul de părinte nu-ți permite nicio pauză de la obligațiile care îți revin și nici nu poți să ceri vacanță, pe motive de epuizare. Un înlocuitor mai mult sau mai puțin profesionist s-ar mai putea găsi pentru o parte dintre cele ce sunt trecute în fișa postului de părinte, dar tot nu va face jobul că ține. Rămâne, până la urmă, ceea ce este: un înlocuitor.

Sunt numeroase materialele care oferă sfaturi și recomandări despre relațiile dintre părinți și copii, în care accentul se pune mai mult pe nevoile copilului. Până la un punct, această abordare este firească. Interesele copilului trebuie să primeze. Dar cum rămâne cu nevoile părintelui? Și mai ales ale mamei, care, de obicei, este cea care se implică mai mult în procesul de educație și de creștere a copilului.

Se naște oare mamă cu un set de abilități sau e nevoie de instruire și cursuri?

O parte din răspunsuri vine instinctiv din momentul intim al confirmării maternității. Știi că pe parcursul celor nouă luni fiecare secundă va fi amplificată de inimă care bate simultan cu inimă ta. După naștere, de la primul contact cu ființă care e parte din tine, se produc recalibrări între nevoile tale și nevoile puiului de om care e atât de dependent, de legat de tine. Poate părea paradoxal, dar studiile arată că mamele care au grijă mai mult de ele, în sensul dezvoltării personale, își cresc mai bine copiii, decât cele care nu au aceste preocupări. De altfel, cum oare ai putea să astâmperi setea cuiva, oferindu-i un pahar gol… O mamă cu o viață interioară bogată, împlinită, armonioasă, va transmite copilului ei semnalele adecvate dezvoltării acestuia. Să nu uităm: starea de spirit a mamei este linia vieții copilului ei!

Citește și România are aproximativ 540 de mii de oameni de știință și ingineri

Fanteziile voastre, realitățile lor

A dori pentru copilul tău “tot ce e mai bun pe lume”, că să folosesc o expresie consacrată, este ceva firesc. Nimeni nu vrea – sau nu ar trebui să vrea – răul propriului copil și niciunui părinte nu ar trebui să îi fie indiferentă educația, dezvoltarea, viață acestuia.

Ce se întâmplă însă atunci când “binele” pe care i-l dorim copilului, meseria pe care ne închipuim că ar trebui să o îmbrățișeze, viață pe care ne imaginăm că trebuie să o aibă, nu are nicio legătură cu aptitudinile, nevoile reale, dorințele, speranțele propriului copil?

Nu puține sunt cazurile în care părinți care nu au reușit sau au avut eșecuri în varii domenii își împing, de-a dreptul, copiii aflați la cele mai fragede vârste, către zone de interes care fac mai degrabă obiectul fanteziei lor, decât al copiilor. E adevărat că societatea îi ajută, creând o întreagă industrie lipsită etică, după părerea mea, în scop exclusiv mercantil. Sunt celebre, de pildă, concursurile de frumusețe pentru fetițele de 3-4 ani, în care se cultivă goană după o perfecțiune golită de orice conținut valoric real, dezumanizată, unde caractere în formare sunt alterate din start. Desigur, acesta este un exemplu extrem, dar real, din păcate.

Nu este mai puțin adevărat că există și cazuri în care părinți care și-au împlinit propriile vise, devenind din punct de vedere socio-profesional ce și-au propus, medici de renume, juriști eminenți, bancheri etc., își doresc că și copiii lor să le calce pe urme. La fel că prima categorie, și aceștia își îndeamnă copiii către zonele lor de interes, încurajându-le tendințele perfecționiste, fără a ține cont de aptitudinile, dorințele ori de înclinațiile naturale ale copiilor.

Citește și Boala secolului a fost descoperită

Desigur, este rolul părinților să fie atenți la talentele speciale ale copiilor lor. Unele pot fi la vedere, altele sunt mai puțin vizibile, cerând timp, experiență, atenție deosebită sau chiar ajutor specializat în identificarea lor. Aș spune că este obligația părinților să ofere copiilor o paletă suficientă de activități lucrative, de hobby-uri, de opțiuni, în ultima instanță, pe care copiii să le parcurgă, care să le stimuleze curiozitatea și imaginația, să le scoată la lumina eventualele aptitudini și talente ascunse și din care să învețe și să învățați realmente care sunt cele cu adevărat pe măsură lor! Iar dacă, după toate astea, nu descoperiți nici un talent ascuns, nicio urmă de geniu, nicio firmitură de universalitate în copilul dumneavoastră, nu dramatizați. Iubiți-l la fel și fiți la fel de fericiți că îl aveți. Învățați să faceți diferență între fanteziile voastre de părinți și realitățile vieților lor de copii. Nu transferați asupra copiilor dumneavoastră propriile neîmpliniri, anxietăți, frustrări. Dacă viață dumneavoastră nu este așa cum v-ați dori-o și simțiți că ceva nu este în regulă, fiți realiști și nu puneți presiune pe copii. În voi înșivă trebuie să schimbați ceva! Căutarea în permanență și în orice situație a perfecțiunii nu face decât să ascundă ‘dezordinea’ din viață personală, golind-o de conținut. Veți trece pe lângă viață și veți ajunge într-un punct în care va veți întreba dacă ați trăit-o cu adevărat. Cultivarea perfecționismului pregătește terenul unei viitoare depresii, pentru dumneavoastră, pentru copilul dumneavoastră sau pentru ambii!

Așadar, dragi părinți, nu uitați: nu toți ne naștem să fim vedete. Ar fi absurd să fim cu toții actori celebri, directori de corporații sau medici renumiți. Starea de mijloc nu este echivalentă cu ratarea, cum nici topul într-o ierarhie nu se traduce neapărat prin fericire. A fi că restul lumii nu e o dramă, cum, evident, nu este nimic în neregulă în a fi cel mai bun dintre cei buni. Ideea e să înțelegi care este sensul existenței tale, indiferent de durată în ani a vieții tale.

Citește și Elevii abandonează școala pentru că nu pot deconta transportul

Citește mai multe aici

Autor: Psiholog Gabriela Enea