Ministrul interimar al Educației despre învățământul românesc: „Poate primi în momentul de față o notă peste 9”

3

Daniel Breaz, ministrul interimar al Educației, declară că anul școlar care va începe pe 9 septembrie nu va aduce schimbări în privința examenelor pe care le vor susține elevii. În viziunea ministrului, programele școlare sunt în prezent mult prea încărcate și astfel elevii obțin informații pe care le uită repede

Într-un interviu acordat HotNews.ro, Daniel Breaz a abordat mai multe teme referitoare la structura educațională a României:

  • Programa școlară: Avem în învățământul gimnazial programe școlare cu aproximativ 40-43 de ore pe săptămână, ceea ce este extrem, extrem de mult. Trebuie să gândim o programă școlară care să-i formeze pe tineri, să eliminăm materiile care practic sunt în plus în momentul de față.
  • Școlile cu toalete în curte: În anul 2017, noi am avut peste 2.200- 2.300 de școli în această situație. La terminarea anului școlar mai erau circa 1.180 de școli cu toaleta în curte. În momentul de față mai sunt mai puțin de 300 de școli care au toaletă în curte.
  • Despre câte școli nu au autorizație ISU: Mai avem circa 4.000 de școli, diferența până la 26.000, care în momentul de față sunt într-un anumit stadiu vizavi de obținerea acestei autorizații.
  • Câți copii rămân pe dinafară la început de an școlar: Asta o să vedem, pentru că nu știm rata abandonului acum la început de an școlar. Vom vedea pe parcursul anului școlar. Cu siguranță nu cred că există elev care să nu figureze undeva la începutul anului școlar. Dar vom vedea pe parcurs, la finalul anului, câți dintre copiii înscriși într-o formă de învățământ vor renunța.
  • Profesorii cu note sub 5 la titularizare care vor fi primiți în educație: Când discutăm de aceste note sub 5, riscăm ca, la 9 septembrie, când încep cursurile, să ne trezim că nu avem cine să predea materia respectivă.

Citește și Prezidențialele se apropie: crește riscul apariției fake news-urilor și amplificării campaniilor de manipulare și dezinformare

  • Cât costă să ții un copil la școală: Părerea mea este că un cost minimal ar fi undeva la 5.000 de lei pe an – pentru haine, pentru transport, pentru o cheltuială minimală a elevului.
  • Nota acordată învățământului din România la început de an școlar: Dacă facem o medie între ceea ce înseamnă infrastructură, dotarea învățământului, calitatea actului educațional, eu spun în momentul de față că învățământul din România, având în vedere produsul final, adică specialistul, și aici pot să vin cu foarte multe argumente pe care pot să le aduc în discuție, și dau aceste argumente, deci discutăm începând de modul cu modul în care e pregătit un tânăr care a ajuns în învățământu preșcolar și a terminat o facultate, având în vedere că foarte multe companii multinaționale vin în România pentru specialiști, pentru că nu putem să vorbim despre companiile în IT care vin în România doar pentru o clădire frumoasă .și cineva le-o închiriază pentru un preț mai scăzut, eu spun că învățământul românesc poate primi în momentul de față o notă peste 9.

În plus, afirmă ministrul, profesorii ar trebui să se adapteze la elevi și să le transmită informația de care au nevoie elevii pentru a fi pregătiți.

Citește și Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: Româna – în primele 20 de limbi vorbite

Interviul integral pe HotNews.ro

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here