La Universitatea „Ovidius” va avea loc un seminar cu tema „Politici Publice în Educație”

0
lectii-online-bacalaureat-universitatea-ovidius

Pe 21 septembrie la Universitatea „Ovidius” din Constanța va fi organizat un seminar cu tema „Politici Publice în Educație”, ca parte a Conferinței „Creșterea performanței în educație”. Evenimentul este organizat de Asociația „Ține de Noi”, Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația „Educația pentru toți”, Universitatea Ovidius din Constanța și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (A.R.A.C.I.P.). 

Potrivit organizatorilor, seminarul își propune abordarea unor teme de interes major privind educația, în contextul în care performanța în educație este un obiectiv național, ce poate fi atins prin demersuri conjugate și coerente, printr-o strategie pe termen mediu și lung.

„Demersul nostru are scopul de a aduce la un loc actori relevanți pentru educație, care pot furniza cunoaștere și expertiză ce pot fi valorificate la nivel decizional. Totodată ne propunem să sprijinim instrumentarea participanților cu elementele, principiile și pașii elaborării politicilor publice în educație”, spun organizatorii într-un comunicat de presă.

Citește și: Invitație la protest în București pentru salvarea școlilor românești din Ucraina

 

În cadrul seminarului vor puse pe agenda de discuție probleme legate de învățământul românesc intens discutate în spațiul public în ultimul an:

„Identificarea corectă şi cuprinzătoare a problemelor care constituie obstacole ale performanţei şcolare, precum și a modalităților de transformare a acestora în oportunități, sunt acțiuni prin care atât obiectivele strategice, precum și rezultatele așteptate devin cuantificabile. Astfel, se impune discutarea asigurării echității în educație, a fenomenului analfabetismului funcțional, a nevoii de leadership în educație, ca principii fundamentale care pot determina creșterea motivaţiei elevilor, îmbunătățirea performanței profesorilor prin adecvarea conținuturilor învățării la nevoile elevilor, prin stimularea inteligenței emoționale, a gândirii critice”, se explică în sursa citată.

În cadrul Seminarului vor avea loc dezbaterilor plenare, la care vor contribui Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității Ovidius din Constanța, prof. univ. dr. Virgil Frunză, Decanul Facultății de Psihologie și științele educației, prof. Serban Iosifescu, președintele ARACIP din cadrul MEN. De asemenea, vor avea loc trei ateliere paralele cu temele:

1.         Politică publică în educație pentru diminuarea analfabetismului funcțional, moderat de  Liliana Romaniuc – PhD, președinte Asociația Română de Literație și Lector univ. dr. Mariana Călin.
2.         Politică publică în educație pentru asigurarea echității în educație, moderat de Șerban Iosifescu și Conf. univ. dr. Rodica Enache.
3.         Politică publică pentru dezvoltarea capacității de leadership în educație, moderat de Paloma Petrescu și Conf. univ. dr. Daniela Căprioară.

Agenda detaliată a evenimentului, precum și locația exactă (sala din cadrul Universității „Ovidius”) unde se vor desfășura lucrările seminarului vor fi comunicate, în timp util, celor care se înscriu ca participanți la adresa office@tinedenoi.ro. 

Sursă foto: ZiuaNews.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here