Mâine, 16 septembrie, în fața ambasadei Ucrainei din București, românii sunt invitați la un protest prin care să-și manifeste solidaritatea față de cei 500 000 de conaționali din Ținutul Herța, Transcarpatia și Basarabia istorică. Protestul este organizat împotriva noii Legi a Educației, adoptată pe 5 septembrie de Parlamentul Ucrainean, prin care se desființează practic sistemul de învățământ în limba maternă, implicit cel în limba română.
„Considerăm că, dacă aceasta prevedere din noua lege va fi pusă în practică, identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români din Ucraina va fi pusă în pericol pe termen scurt și mediu, iar pe termen lung va fi periclitată chiar existența comunității românești din Ucraina”, spun organizatorii evenimentului.
Oamenii sunt așteptați pe Bulevardul Aviatorilor nr. 24, începând de la ora 11.00. Vedeți aici evenimentul de pe Facebook.
Detalii despre legea aflată în discuție
Legea 3419-D prevede introducerea treptată a noului sistem al educației, și prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limba română cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană. Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare și a grădinițelor pentru copii). Predarea materiilor în limba română se va păstra doar în clasele primare (1-4). De la 1 septembrie 2022 reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027 – în clasele superioare (9-12).
În clasele superioare (9-12) ale școlilor din localitățile românești și ale altor minorități naționale din Ucraina toate disciplinele se vor preda în limba ucraineană, iar în clasele medii (clasele 5-9) învățământul se va desfășura în limba de stat cu elemente în limba română / în limba minorității respective.
Citește și: Radu Gyr – condamnat la moarte de către comuniști pentru o poezie
Potrivit art. 7 al legii adoptate, „persoanelor care aparțin la popoarele băștinașe sau la minorități naționale din Ucraina li se garantează dreptul de a studia în limba maternă alături de limba ucraineană…”, acest drept este „realizat prin unele instituții aparte, clase (grupe) cu limba de predare a poporului băștinaș sau a minorității naționale alături de predarea în limba ucraineană”. De asemenea, este prevăzută posibilitatea studierii limbii materne a minorităților în unele școli sau la societățile și asociațiile culturale ale comunităților etnice respective.
Pentru comparație, potrivit legilor anterioare, în Ucraina era permisă funcționarea școlilor cu limba română de predare și se studia obligatoriu limba ucraineană ca materie, necesară pentru integrarea minorității în societatea largă, scrie Bucpress.eu.
Reacții și apeluri către autorități. Președintele Iohannis tace…
Anterior, asociațiile românești din Ucraina i-au solicitat președintelui ucrainean Petro Poroșenko să blocheze prin veto noua lege. De asemenea, și Klaus Iohannis, a primit un Apel din partea comunităților de români din Ucraina, să intervină de urgență în situația creată. În apel, românii din Ucraina îi cer președintelui României să intervină pe lângă autoritățile ucrainene pentru ca acestea „să-și respecte angajamentele interne și internaționale privind dreptul minorităților naționale la învățământ în limba maternă, respectiv să-și respecte angajamentele stabilite prin tratatul de bază încheiat între Ucraina și România față de comunitatea românească”, potrivit Info Prut.
Printre semnatarii acestui apel s-au numărat Alexandrina CERNOV și Vasile TĂRÂŢEANU, membri de onoare ai Academiei Române, cel din urmă fiind și Preşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Vasile BÂCU, Preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, Ilie T. ZEGREA, Preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, Mircea LUTIC, Membru al Uniunii Scriitorilor, laureat al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române.
Până astăzi Klaus Iohannis nu a răspuns acetui apel, în schimb, declarațiile președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cunoscut pentru poziția sa prorusă și ideile antiromânești, a cerut autorităților de la Kiev „să-şi reconsidere noile politici în adresa minorităţilor etnoculturale”, amintindu-le că „în Moldova sunt respectate drepturile comunităţii ucrainene şi există mai multe şcoli cu predare în limba ucraineană”, potrivit Adevărul.ro.
Sursă foto: www.bucpress.eu