Tinerii care utilizează social-media mai mult de două ore pe zi își dublează riscul de a se simți izolați social, arată un studiu recent, publicat de Facultatea de Științe Medicale din Universitatea Pittsburgh.
Aceste descoperiri l-au determinat pe autorul principal al studiului, prof. dr. Brian A. Primack, director al Centrului Pitt pentru Cercetare în Media, Tehnologie și Sănătate, să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele abuzului de social-media în rândul tinerilor.
„Aceasta este o problemă importantă, care trebuie studiată, pentru că problemele de sănătate mintală și izolarea socială sunt la nivel epidemic în rândul tinerilor”, spune Brian A. Primack, într-un comunicat de presă emis de universitate.
„Noi suntem, în mod inerent, creaturi sociale, dar viața modernă tinde să ne compartimenteze, în loc să ne aducă împreună”
Rezultatele studiului sugerează că utilizarea de social-media nu reprezintă un panaceu ce ajută la reducerea sentimentului de izolare socială, atunci când persoana respectivă nu are un sentiment de apartenență socială, un angajament adevărat cu ceilalți și relații împlinite. Iar, în trecut, izolarea socială a fost independent asociată cu un risc crescut de mortalitate.
Ȋn 2014, Primack și echipa sa au examinat, prin metoda chestionarelor, 1.787 de americani cu vârste cuprinse între 19 și 32 ani. Anchetele au căutat să determine frecvența cu care acești tineri au intrat pe 11 dintre cele mai populare rețelele sociale, dar și cât de mult timp au petrecut ei acolo.
Ȋn topul platformelor social-media de la acel moment erau Facebook, YouTube, Twitter, Google Plus, Instagram, Snapchat, Reddit, Tumblr, Pinterest, Vine și LinkedIn.
Datele au fost apoi conectate într-un sistem special de măsurare a informațiilor (PROMIS), un instrument ce evaluează sănătatea socială și mentală a persoanelor de toate vârstele, măsurând percepția izolării sociale a participanților.
Cei care petrecuseră mai mult de două ore pe zi pe rețelele de social-media erau de două ori mai susceptibili de a prezenta semne de izolare socială decât participanții care nu au stat mai mult de 30 de minute pe site-uri. În mod similar, tinerii care au vizitat site-urile de cel puțin 58 de ori într-o săptămână aveau de trei ori mai mult senzația de izolare socială decât cei care se conectaseră social-media de doar nouă ori într-o săptămână. Acesta este adevărul, chiar dacă studiul a luat în calcul și factorii demografici sau alți factori de control.
„Noi suntem, în mod inerent, creaturi sociale, dar viața modernă tinde să ne compartimenteze, în loc să ne aducă împreună”, spune Primack. „Deși poate părea că social-media oferă o serie de oportunități pentru a umple acel gol social, cred că acest studiu sugerează că ea ar putea să nu fie soluția la care oamenii au sperat.”
Social-media poate consuma o persoană atât de mult, încât nu-i mai rămâne timp să se bucure de socializarea din lumea reală
Primack și echipa sa consideră că social-media poate consuma o persoană atât de mult, încât ei nu-i mai rămâne timp să se bucure personal de socializarea din lumea reală. Mai mult, cantitatea de timp petrecută pentru a vedea viețile altora ar putea aprinde scânteia unor sentimente de gelozie sau de excludere.
Poate că un utilizator ar putea vedea o petrecere la care el nu a fost invitat; sau pur și simplu vizualizarea fotografiilor unei persoane dintr-o vacanță cu familia sau de alte evenimente personale l-ar putea face să creadă că prietenul se bucură de o viață mai fericită și mai împlinită decât a lui.
Citește și: Copiii cu telefon și calculator petrec până la cinci ore pe zi în mediul virtual. Riscurile la care sunt expuși
„Oamenii interacționează unii cu alții în social-media în multe moduri diferite. Într-un studiu bazat pe o populație mare, precum cel de față, am raportat tendințele generale, ce pot sau nu să fie valabile pentru fiecare individ Nu mă îndoiesc că unii oameni, care folosesc anumite platforme în moduri specifice, pot găsi confort și contacte sociale prin intermediul social-media. Cu toate acestea, rezultatele acestui studiu ne reamintesc, pur și simplu, că, pe ansamblu, utilizarea social-media tinde să fie asociată cu creșterea, și nu cu diminuarea izolării sociale”, spune el.
Un cerc vicios: este posibil și ca sentimentul de izolare să preceadă utilizarea rețelelor de social-media
Dr. Elizabeth Miller, profesor de Pediatrie la Universitatea Pittsburgh și șef al Diviziei de medicină pentru adolescenți și tineri din Spitalul pentru Copii din Pittsburgh, crede că este posibil și ca sentimentul de izolare să preceadă utilizarea rețelelor de social-media și că asta i-ar putea determină pe tineri să se îndrepte spre site-uri, în primul rând.
„Sau ar putea fi faptul că utilizarea crescută de social-media i-a condus, într-un fel, la sentimentul de izolare de lumea reală. De asemenea, ar putea fi o combinație între cele două”, spune ea. „Dar, chiar dacă izolarea socială a existat, ea nu a fost atenuată prin petrecerea timpului online, nici măcar în așa-zisele situații sociale.”
Considerând că sentimentul de izolare socială a atins un nivel epidemic, cei doi profesori de la Universitatea Pittsburgh îi încurajează pe medici să le ceară informații pacienților lor despre timpul petrecut în online și să-i sfătuiască să limiteze acest obicei, dacă observă simptome de izolare socială.
Studiul a fost publicat, la începutul acestei luni, în „American Journal of Preventive Medicine”.