Peste 1,2 milioane de burse pentru 2,9 milioane de elevi, dintre acestea 36% sunt burse de merit. Ministrul educației a publicat numărul de burse, la nivel național, pe categorii pentru luna octombrie 2023, dar a și răspuns la criticile acordate bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5. Acesta a precizat că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, ca înlocuiește bursa de merit și bursa de studiul anul trecut, stimulează progresul școlar individual.
- Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit.
Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi
„Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor – art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelență olimpică I, excelență olimpică II, merit, socială, tehnologică și pentru încurajarea participării la educație a mamelor minore, conform comunicatului Ministerului Educației.
- Bursa de excelență olimpică I: 170 de beneficiari
- Bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari
- Bursa de merit: 459.883 de beneficiari
- Bursa socială: 736.635 de beneficiari
- Bursa tehnologică: 82.512 beneficiari
- Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore: 731 de beneficiare.
Descoperă și: Sărbătorile legale se iau în calculul burselor de merit și tehnologice
În total sunt 1.282.681 de burse școlare care se vor acorda pe luna octombrie 2023. Peste 2,9 milioane de elevi au început școala pe 11 septembrie. Cele mai multe burse sunt sociale, reprezinta 57% dintre bursele acordate.
Ministerul Educației răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5 precizând că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, care înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu de anul trecut, stimulează progresul școlar.
Citește mai multe detalii pe Edupedu.ro
[…] […]
[…] Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi, 36%… […]
[…] Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi, 36%… […]