Gheorghe Falcă a demisionat din calitatea de profesor în cadrul Universităţii ”Aurel Vlaicu” în semn de protest

2

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a demisionat din calitatea de profesor în cadrul Universităţii ”Aurel Vlaicu”, în semn de protest pentru faptul că i-a fost acordat lui Adrian Năstase titlul ”Doctor Honoris Causa”, edilul arătând că ”simpatiile partinice ar fi trebuit exersate fără implicarea instituţiei de învăţământ”.

Surse din cadrul universităţii au declarat, pentru AGERPRES, că Gheorghe Falcă şi-a depus demisia săptămâna trecută. El preda, din 2018, comunicare la Facultatea de Inginerie.

Falcă a confirmat că şi-a dat demisia.

„Gestul universităţii de a conferi titlul de Doctor Honoris Causa încalcă angajamentul neimplicării politice. Întregul demers este lipsit de discernământ academic”, a spus Falcă.

El a adăugat că îl consideră pe Năstase „un non-model pentru societatea românească şi tinerii acesteia”.

Reprezentanţii universităţii nu au putut fi contactaţi pentru a comenta decizia şi afirmaţiile lui Gheorghe Falcă, rectorul instituţiei de învăţământ superior fiind plecat din ţară.

Pe 17 mai, fostul premier Adrian Năstase a primit titlul „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, ca o recunoaştere pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată.

Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al universităţii de stat din Arad, iar conducerea a decis ca, pentru „meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat”, să-i acorde titlul.

Citește și Întoarcerea din vacanță, posibilă stare depresivă

Comisia de Laudatio a arătat că titlul este acordat „în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României”.

La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a fost şi preşedintele Comisiei de Laudatio, şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

2 comentarii

  1. […] Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a demisionat din calitatea de profesor în cadrul Universităţii ”Aurel Vlaicu”, în semn de protest pentru faptul că i-a fost acordat lui Adrian Năstase titlul ”Doctor Honoris Causa”, edilul arătând că ”simpatiile partinice ar fi trebuit exersate fără implicarea instituţiei… Cititi mai multe aici: Gheorghe Falcă a demisionat din calitatea de profesor în cadrul Universităţii ”Aurel Vlaicu”… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here