Când are loc cea de-a VII-a ediţie a Festivalului “Alfabetul Convieţuirii” la Ploiești

0

Primăria Municipiului Ploieşti organizează, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, Consiliul Judeţean Prahova şi Filarmonica „Paul Constantinescu Ploieşti, cea de-a VII-a ediţie a FestivaluluiAlfabetul Convieţuirii”, care se va desfăşura, în perioada 20-22 septembrie a.c., pe Bulevardul Independenţei din Ploiești.

Menit să promoveze dialogul intercultural şi unitatea în diversitate, Festivalul interetnic va debuta vineri, 20 septembrie a.c., la ora 17.00, cu o defilare a ansamblurilor participante şi parada costumelor tradiţionale. Ulterior, în prezenţa autorităţilor şi a invitaţilor, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, pe scena amenajată în zona de Sud a Bulevardului Independenţei, zona Monumentului Vânătorilor.

În cele trei zile de spectacole, pe scena festivalului, vor evolua peste 800 de artişti din România şi Grecia. De asemenea, vizitatorii vor putea aprecia tradiţia, civilizaţia şi cultura comunităţilor etnice prezente la eveniment prin vizitarea standurilor de prezentare, special amenajate în zona menţionată.

Reamintim faptul că, evenimentul este iniţiat de Uniunea Elenă din România şi susţinut de Primăria Municipiului Ploieşti.

Manifestările se vor derula conform programului anexat.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here