Știați că un român este autorul chipului celebrei statui a lui Iisus din Rio de Janeiro?

0

Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.

Statuia Mantuitorului Isus din Rio de Janeiro este celebra, însă foarte puţini ştiu că autorul chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.

Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892.

Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură.

Citește Școlile profesionale nu livrează meseriași la capacitatea la care ar putea livra

Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil“) şi la Paris („Le Diable“).

În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine.

Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.

Citește Calitatatea precară a aerului din grădinițe – cauza apariției virusului gripal și a altor infecții. Ce soluții există?

Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.

Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here