Ansamblul vocal-instrumental de muzică veche „Anton Pann” abordează un repertoriu de muzică veche românească din secolele XVII-XIX și a fost înființat în primăvara anului 2003 la inițiativa câtorva studenți de la Universitatea Națională de Muzică și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Scopul ansamblului este să reînvie vechea muzică românească, religioasă şi laică, și s-o readucă în atenția publicului.
Acum, în ajunul sărbătorilor, aflând despre spectacolul de colinde de pe 22 decembrie, PedagoTeca l-a provocat pe fondatorul ansamblului, etnomuzicologul Constantin Răileanu, să ne povestească despre originea, evoluția și semnificația colindului în tradiția românească.
Astfel am aflat că rolul colindătorilor este acela de ”glasuri ale conștiinței noastre”, iar obiceiul colindatului nu este specific doar Crăciunului, ci se colindă și la alte momente și sărbători de peste an, sau că Santa Claus este Sfântul Nicolae care face cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă:
PedagoTeca: Cât de veche este tradiția colindului în spațiul românesc?
Constantin Răileanu: Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie menționat că noțiunea generică de colind face referire la două categorii de compoziții specifice sărbătorilor de iarnă din perioada 25-27 decembrie:
– cântecul de stea – cu subiect religios și este pus în relație directă cu sărbătoarea creștină închinată Nașterii Pruncului Iisus Hristos, Ex. Steaua sus răsare, Trei Crai de la Răsărit ș.a.
Se numesc cântece de stea pentru că descriu Nașterea lui Hristos în ieslea din Bethleem, eveniment anunțat de apariția pe cer a unei stele ce a fost vizibilă în mai multe zone ale globului, din moment ce regii/magii au venit tocmai din Persia călăuziți de lumina ei.
– colindul – cu subiect laic ce are ca temă diferite aspecte din viața comunității în relație cu anotimpul (iarna) și cu activitățile agrare și sociale specifice acestuia, ex. Colind de fată, Colind de june, Colindul Cerbului ș.a.
Colindul, în provinciile danubiene locuite de nativii vorbitori de română, este considerat de cercetători ca datând din perioada pre-creștină și a influențat cu siguranță și forma cântecului de stea ce apare cel mai devreme în secolul al II-lea al erei creștine.
PedagoTeca: Care-i sunt originile?
Constantin Răileanu: Colindul propriu-zis este legat de viața comunității în relație cu activitățile agrare și sociale, momentul interpretării lui fiind oportun fie pentru întâlnirea tinerilor de sexe opuse, fie, rostit de copiii ce personifică norocul sau diferite zeități agrare, să reaprindă speranța că în noul an rodul va fi înmulțit, fie se laudă omul gospodar că îngrijește de cele de pe lângă casa etc. Aceste manifestări cu caracter ritualic, până la urmă, reflectă un fond arhaic ce situează această categorie de cântece cu mult înainte de apariția creștinismului.
Cântecul de stea apare ca o transpunere a subiectelor religioase legate de momentul festiv al Nașterii lui Iisus Hristos ca om peste momentul colindului laic cu care se împletește dând naștere uneori unor cântece cu subiect amestecat laic/religios. După cum menționam anterior, această categorie apare, posibil, cel mai devreme prin secolul al II-lea al erei creștine și reprezintă un specific al comunităților creștine și altele decât cele românești.
PedagoTeca: Care este, din punct de vedere simbolic, rolul colindătorilor? Care este mesajul lor?
Constantin Răileanu: În perioada pre-creștină, colindătorii erau vestitorii anului ce a trecut și ai anului ce va să vină, contabilizatori și reducționiști ai activităților comunității pe anul ce trece și mesageri ai unui potențial an îmbelșugat ce era condiționat de faptele ce le mai puteau săvârși gospodarii.
În perioada creștină, colindul cu subiect religioase devine metoda de anunțare a bucuriei prilejuită de nașterea Divinității ca făptură umană și era interpretat de copii, de cele mai multe ori, simbolizând prin inocența lor, îngerii din ceruri.
În prezent, rolul colindătorilor este dublu, de vestitor al Divinității ce se naște și de mesager divin ce ne amintește că viitorul depinde de faptele noastre și noi suntem singurii responsabili de cum va fi anul sau anii ce va să vină. Sunt un fel de glasuri ale conștiinței noastre ce ne amintesc în al doisprezecelea ceas că încă mai există speranță și timp să îndreptăm răul comis sau cel potențial pe care trebuie să-l evităm în favoarea binelui.
PedagoTeca: În timpurile vechi cine colinda?
Constantin Răileanu: Încă din vechime ca și acum, existau mai multe categorii de vârstă în ceea ce-i privește pe colindători. Existau colinde interpretate de copii, de flăcăi, de fete, de adulți – gospodarii satului, toate având subiect religios/laic sau combinat. Se mergea din casă în casă și nimeni nu avea voie să refuze colindătorii pentru că ei erau mesageri ai Divinității sau ai unor realități dincolo de înțelegerea noastră ce nu trebuiau supărate.
PedagoTeca: Care este semnificația sărbătorii Crăciunului?
Constantin Răileanu: Când facem referire la sărbătorile de iarnă cu termenul de Crăciun, descriem de fapt sărbătorile laice pre-creștine în timp ce sărbătoarea religioasă este întotdeauna descrisă ca Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Originea cuvântului este cel mai posibil de origine slavonă și descrie sărbătoarea solstițiului de iarnă a triburilor slave dinainte de creștinare; Korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în cehă și slovacă), în limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. La popoarele din Vest sărbătoarea este denumită cu termenul de Christmas, Noel, Nativity etc. cu referire clară la sensul religios.
La începutul erei creștine, sărbătoarea Nașterii era comasată cu cea a Bobotezei pe 6 ianuarie, ulterior, prin diferite considerente se hotărăște mutarea ei pe 25 decembrie.
În timp, prin Crăciun s-a subînțeles sărbătoarea religioasă, termenul fiind el însuși reprezentat în folclorul românesc târziu ca personaj implicat în scenariul ce descrie momentul nașterii Pruncului divin, devenind o imagine independentă din momentul comercializării de către Coca-Cola a ideii de moș bonom, rotofei, roșu în obraji și cu un râs zgomotos, îmbrăcat în roșu.
În tradițiile occidentale, nu există Moș Crăciun ci Santa Claus-Sfântul Nicolae care face cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
De fapt, aici se poate observa un transfer interesant dinspre un alt personaj, real de această dată, Sfântul Nicolae (Santa Claus), ce avea obiceiul să facă tot felul de cadouri copiilor și familiilor nevoiașe în timpul vieții sale, iar după moartea sa, sunt multe manuscrise ce descriu minuni în care își continuă obiceiul darurilor.
Acest sfânt, în iconologia catolică, este reprezentat în costum roșu de cardinal, de unde și ideea moșului Coca-Cola de a fi îmbrăcat în roșu, dar într-un costum specific locuitorilor nordici din zona Cercului Polar. Din această tradiție creștină s-a născut și convingerea că moș Crăciun (aka Santa Claus) are o listă cu persoane (în special copii) ce au făcut fapte rele sau bune în decursul anului și care vor primi sau nu cadouri cu ocazia acestor sărbători.
Este interesant de observat cum, sub influența creștinismului occidental ce îl promova pe Sfântul Nicolae, românii au creat moși ce aduc daruri: sfântul Nicolae ce aduce daruri de ziua sa și Moș Crăciun ce aduce daruri de sărbătoarea Nașterii. Este posibil ca Sfântul Nicolae să fie și Moș Ajun deoarece el precede sărbătoarea Nașterii prin aducerea de daruri înaintea moșului. Personajele sunt destul de ambiguu prezentate în colindele românești pe care eu personal le consider ca fiind de dată mult mai recentă, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cel mai devreme.
PedagoTeca: Majoritatea românilor din zilele noastre știu despre colindat că este un obicei tradițional de Crăciun, ținut mai ales de copii, care primesc bani și dulciuri de la cei pe care-i colindă. Ce ne-ați spune dvs. despre semnificația acestuia?
Constantin Răileanu: Copiii, ca vestitori ai sacrului și profanului – concepte ce reflectă bivalența comunităților umane, primesc daruri în numele supranaturalului pe care îl reprezintă sau în numele Pruncului divin ce a primit la rându-i daruri de la cei trei Magi, regi veniți din Persia special să Îl cunoască.
În timp, darurile oferite colindătorilor diferă de la an la an, de la comunitate la comunitate, dar ideea de a le dărui rămâne constantă, deoarece mesagerul care aducea o veste bună trebuia răsplătit pe măsura ”darului” pe care îl transportase până la destinatar.
Citește și: Sărbătorile de iarnă modelează amintirile copilăriei
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului sau Crăciunul (dacă dorim să o numim așa) simbolizează revărsarea divinului în lume ceea ce are ca efect o curățare, o purificare a întregii creații și o pregătire pentru momentul unei alte sărbători importante – Învierea.
Colindatul reprezintă metoda prin care întregul univers este înștiințat de evenimentul cosmic ce are loc cu ocazia acestor sărbători și care presupune o conștientizare și o asumare. Colindătorii devin astfel mesagerii Divinității și colindatul devine o misiune sacră ce trebuie tratată cu seriozitate. Privind din acest unghi, bagatelizarea acestui obicei, cu rădăcini adânci în tradiția și istoria poporului român, reprezintă o blasfemie adresată divinității și implicit universului care nu mai beneficiază de elementul mobilizator care este colindatul.
La români, colindatul nu este specific doar Crăciunului, ci se colindă și la alte momente și sărbători de peste an, astfel că avem colinde de Paști, de Rusalii, de Bobotează, de Florii, de Sâmbăta lui Lazăr etc., dar semnificația lui rămâne aceeași de anunțare a ceva important ce s-a petrecut sau va să se întâmple. După cum menționam anterior, de exemplu, Colindul Cerbului spune povestea unui tânăr blestemat să se transforme în fiară de pădure un număr magic de ani și care poate deveni din nou om prin acceptarea unei pedepse ritualice, purificatoare. Mesajul colindului este clar de îndemn să nu stricăm orânduirile universului așa cum au fost ele stabilite de la creație, deoarece orice intervenție disturbatoare va creea o serie de evenimente cu scop reparator ce vor avea, însă, efecte negative asupra celui care a creat dezordinea.
Deci, colindul este și o avertizare și un îndemn de a repara ce se mai poate repara înainte de a trece în noul an, astfel încât să fim purificați și pregătiți pentru un nou ciclu de viață (din primăvară-înviere până la iarnă moarte, dar moarte spre renaștere).
În același timp, momentul colindelor nu este unul rușinos așa cum cred o parte dintre compatrioții noștri, deoarece colindătorii (cu excepțiile de rigoare) nu merg la cerșit ci merg să îndeplinească o misiune divină de mesageri ai supra-naturalului, de voci ale conștiințelor noastre.
Oprirea colindătorilor, oprirea copiilor de a merge la colindat este pe de o parte un act de răutate inutilă din partea adulților care le răpesc celor mici bucuria de nedescris de a colinda și de a fi răsplătiți pentru efortul lor, iar pe de altă parte un act împotriva divinității care este exclusă astfel din conștiința comunității. Este ca și cum România vrea să-și promoveze produsele în comunitatea europeană dar i se interzice orice metodă de a-și face publicitate. Poți să ai un produs de cea mai bună calitate, dar dacă nu-l faci cunoscut nu va ști nimeni de el. E un pic forțat exemplul, dar ideea în sine este aceeași.
Excluderea divinului din societatea umană va produce un dezechilibru moral ce va avea un efect de domino asupra întregului sistem valoric ce stă la baza tuturor formelor de organizare socială umane.
PedagoTeca: Ne puteți explica ce elemente din colind își au originea în creștinism și care sunt elementele preceștine? Cum au fost acestea din urmă resemnificate în creștinism?
Constantin Răileanu: Elementele creștine se regăsesc în cântecele de stea ce descriu momentul nașterii Pruncului divin în timp ce elementele pre-creștine sunt regăsite în colindul propriu-zis și fac referire la activități ale comunității umane fără referire la evenimentul religios serbat de creștini.
În decursul timpului, cântecul de stea a concurat și chiar s-a suprapus pe colind, dând naștere unei combinații de religios cu laic, expresiile poetice laice ne-creștine primind acum noi semnificații cu substrat religios. Este cazul lui Moș Crăciun, transferare a poveștii Sfântul Nicolae (Santa Claus) peste un termen ce descria sărbătorile de iarnă, Calatio,-onem, dând naștere unui personaj ce are diverse reprezentări, atât iconice cât și poetice. Iar exemplele pot continua.
Citiți și partea a II-a a interviului: Ce înseamnă „leru-i ler” și cum deosebim un colind autentic de un kitsch: interviu cu fondatorul ansamblului „Anton Pann”, Constantin Răileanu (Partea II)
Iată câteva momente de la repetițiile pentru concertul de joi, 22 decembrie: