Ministerul Educației este dat în judecată

1

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a anunțat ieri că a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Ministerul Educației, pentru că au refuzat să îi aloce unei eleve cu dizabilități un profesor de sprijin la clasă.

Fetița, care, în prezent, este în clasa a II-a, nu a beneficiat niciodată de profesor de sprijin, de la înscrierea în școală, în ciuda Certificatului de Orientare Școlară, care prevede adaptarea programei școlare și alocarea cadrului didactic.

Președintele CEDCD, Mădălina Turza, a declarat că acest caz al micuței eleve din Covasna nu este singular, denunțând un fenomen de nerespectare a prevederilor referitoare la măsurile de suport pentru elevii cu CES (Cerințe Educative Speciale) în școlile de masă.

“Încercăm să obligăm sistemul să respecte drepturile tuturor copiilor aflați în această situație. Măsurile de suport în școală – profesori de sprijin, adaptarea programei, intervenții specializate, mijloace de tehnologie asistivă – nu sunt un moft, ci un drept al elevilor cu dizabilități și o obligație a MEN, inspectoratelor și școlilor. Iar acestea nu sunt negociabile”, explică Turza.

Rolul unui profesor de sprijin

Rolul principal al profesorului de sprijin este să desfășoare activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare pentru elevii cu nevoi educaționale special, integrați în învățământul de masă.

Profesorul de sprijin realizează materiale didactice adaptate și facilitează participarea la activitățile didactice sau la anumite activități extrașcolare. Consiliază elevii care participă în programul de sprijin, părinții acestora și, totodată, are rolul de mediator atunci când apar diferite situații sociale dificile pentru elevul cu cerințe educative speciale.

Reprezentanții CEDCD afirmă că, între timp, eleva de școală primară încheie încă un semestru fără suportul necesar învățării, alături de mulți alți copii din țară, aflați în situații similare.

Citește și Toți bebelușii din maternitățile de stat beneficiază de control auditiv gratuit

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here