Guvernul Britanic a confirmat vineri că studenții din Uniunea Europeana vor fi eligibili pentru sprijin financiar și în anul universitar 2018-2019, atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat.
Astfel, studenții și absolvenții din cadrul UE vor avea acces la împrumuturi și granturi pentru finanțarea studiilor de licență și masterat și în anul universitar 2018-2019, chiar dacă programul la care sunt înscriși se va încheia după ieșirea Marii Britanii din cadrul uniunii. În acest sens, studenții europeni vor plăti în continuare aceleași taxe de școlarizare pe care le plătesc și britanicii, spre deosebire de studenții din afara spațiului european.
Ministrul Universităților, Științelor, Cercetării și Inovării din Marea Britanie, Joseph Edmund Johnson, a declarat că această decizie este o dovadă a angajamentului țării sale de a menține învățământul britanic superior la standarde internaționale. Acesta a menționat că 4,7 miliarde de lire sterline vor fi direcționate de către Marea Britanie pentru programe de inovare și cercetare în următorii 5 ani. De asemenea, el a declarat că o parte esențială a succesului mediului academic britanic îl constituie capacitatea de atragere a tinerilor talentați din întreaga lume.
Citește și: Studentă din România la Middlesex University London: „a studia în UK nu este un vis nerealizabil, ci un vis care necesită informare”
Decizia Guvernului Britanic a venit ca răspuns la o scrisoare deschisă a Asociației Universităților Britanice publicată imediat după decizia de lansare a demersurilor de ieșire a țării din cadrul Uniunii Europene. Prin aceasta, universitățile au cerut o soluție urgentă prin care să fie definit statutul studenților din cadrul UE pentru anul academic 2018-2019 și modalitățile de finanțare a studiilor.
„Decizia comunicată de autoritățile britanice este de o mare importanță pentru mulți dintre actualii și viitorii studenți români care aleg să-și continue studiile în afara țării, având în vedere că Marea Britanie se află în continuare pe primul loc între destinațiile de studii preferate ale tinerilor români. Asta înseamnă că și cei care vor aplica în acest an și anul viitor pentru un program de licență sau masterat vor putea fi liniștiți cu privire la statutul pe care-l vor avea în sistemul de învățământ britanic până la finalizarea studiilor. Astfel, studenții europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licență și de 10.000 de lire sterline pentru programele de master, de aceste scheme beneficiind în acest moment peste 90 % dintre studenții români plecați acolo”, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universități în Străinătate, IntegralEdu.
Decizia vine după ce la începutul lunii februarie Marea Britanie anunța că oferă studenților din UE posibilitatea de a opta pentru împrumuturi de 10 mii de lire sterline pentru programele de studii postuniversitare, împrumuturi ce pot fi luate concomitent cu împrumuturile ERASMUS.
Despre IntegralEdu
Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA.