Descoperire: frunzele şi flori luminescente create în laborator

Molecula organică ce stă la baza emisiilor de lumină din aceste ciuperci este necesară şi în cadrul procesului de producţie a pereţilor celulari ai plantelor

1

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a reuşit să creeze în laborator flori care emit lumină prin editarea ADN-ului plantelor. Potrivit cercetătorilor, frunzele şi florile luminescente adaugă o dimensiune neobişnuită unui decor şi oferă totodată o perspectivă nouă pentru explorarea proceselor interne ale plantelor.

Oamenii de ştiinţă au introdus ADN de la ciuperci luminiscente în plante de tutun şi au descoperit că era posibil ca acestea din urmă să strălucească printr-o „aură verde, plăcută, emanată de energia lor vie”.

Cercetătorii au declarat că descoperirea ar putea fi utilizată pentru a crea flori luminoase sau alte plante ornamentale şi pentru a schimba aspectul plantelor care ne înconjoară. Totodată, descoperirea ar putea fi utilizată de oamenii de ştiinţă pentru a afla mai multe despre procesele interne ale plantelor pe care le studiază.

 

Noua cercetare a fost publicată în Nature Biotechnology şi a fost condusă de specialişti din Rusia, Marea Britanie şi Austria.

Plantele obţinute sunt capabile să producă peste un miliard de fotoni pe minut, potrivit cercetătorilor, fiind astfel mult mai luminoase decât orice alt exemplu realizat anterior.

Cercetătorii au reuşit să creeze plantele după ce au realizat că bioluminescenţa unor ciuperci este similară din punct de vedere metabolic cu procesele naturale prezente în plante. Acest lucru să preleveze respectivul ADN din ciupercă şi să îl transfere în plante, permiţându-le acestora din urmă să strălucească datorită luminii împrumutate de la ciupercă.

Tentativele anterioare de a realizat acest fenomen cu ajutorul bacteriilor luminiscente au întâmpinat obstacole din cauza faptului că, în general, fragmentele prelevate de la organisme mai simple nu funcţionează atunci când sunt transferate în altele mai complexe.

Descoperirea a fost realizată după ce oamenii de ştiinţă au identificat fragmentele din ciupercă ce permit biolumiscenţa. Ei au reuşit astfel să definească în premieră mecanismul din interiorul unui organism multicelular şi au aflat că acesta va funcţiona deosebit de bine la plante.

Ciupercile nu sunt rude apropiate cu plantele, aici intervenind o nouă dificultate. Însă, oamenii de ştiinţă au descoperit că molecula organică ce stă la baza emisiilor de lumină din aceste ciuperci este necesară şi în cadrul procesului de producţie a pereţilor celulari ai plantelor, ceea ce le-a oferit specialiştilor o oportunitate.

Prin introducerea ADN-ului din ciupercă în plante ei au reuşit să creeze specimene care străluceau de zece ori mai puternic, au indicat cercetătorii.

Frunzele, tulpinile, rădăcinile şi florile plantelor modificate emit lumină, iar fenomenul a fost surprins în imagini cu o cameră obişnuită de telefon smartphone, după cum au notat oamenii de ştiinţă.

„În viitor, această tehnologie poate fi utilizată pentru a vizualiza activităţi ale diverşilor hormoni din interiorul plantelor de-a lungul perioadei lor de viaţă în diferite ţesuturi, absolut noninvaziv. De asemenea, poate fi folosită pentru a monitoriza răspunsurile plantelor la diverşi factori de stres şi modificări din mediul înconjurător, cum ar fi seceta sau rănirea provocată de erbivore”, a declarat doctor Karen Sarkisyan, director executiv al Planta, startup-ul care a condus studiul.

„Sperăm să le aducem pe piaţă în câţiva ani, odată ce le vom face ceva mai luminoase, după ce fabricăm plantele ornamentale cu această nouă tehnologie şi, desigur, după ce trec de toate reglementările de siguranţă existente”, a adăugat Sarkisyan, cercetător la Imperial College London.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here