Timişoara: organizarea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională în sălile Universității de Vest

1
Universitatea-de-Vest-Timisoara-masterat

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) pune la dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş spaţii precum amfiteatre, săli de curs şi seminare, pentru a creşte capacitatea de organizare la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională.

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat, că, având în vedere decizia Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin care Evaluarea Naţională se va susţine în condiţii speciale, începând cu data de 15 iunie, iar examenul de Bacalaureat, cu data de 22 iunie, după un calendar care va fi comunicat ulterior, respectiv în spaţii cu maximum 10 elevi, respectând toate măsurile de distanţare între persoane, UVT consideră că poate oferi ISJ Timiş o extindere a spaţiilor şcolare, pentru ca desfăşurarea probelor din cadrul acestor examinări naţionale să fie ireproşabilă.

„Considerăm că oferirea spaţiilor temporar libere din UVT şi utilizarea lor pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională intră într-o datorie firească a Universităţii de Vest din Timişoara, atâta timp cât noi nu le vom utiliza, pentru că am transferat în mediul online toate etapele de predare-învăţare-evaluare curente, cât şi admiterea din vara aceasta. Avem suficiente spaţii pentru a veni în sprijinul unei bune organizări a examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională în Timişoara. Considerăm firesc să ne dovedim aliaţi de nădejde pentru ISJ Timiş, în condiţiile restrictive şi stricte în care vor fi organizate etapele de finalizare a studiilor pentru elevii ciclurilor gimnaziale şi liceale în Timiş”, afirmă, într-un comunicat rectorul UVT.

De asemenea, UVT oferă facilităţile pentru organizarea în regim online a procesului de admitere, fiind pregătită să deruleze în acest mod întregul proces de înscriere, notare, clasificare şi validare a rezultatelor candidaţilor la admitere şi confirmarea locurilor obţinute de către viitorii studenţi.

Rectorul UVT precizează că studenţii îşi desfăşoară activităţile online, de la instituirea stării de urgenţă, prin platformele digitale dedicate colaborării educaţionale în mediul virtual, pe care UVT le-a integrat de-a lungul ultimilor ani şi a reuşit să facă o tranziţie uşoară de la educaţia faţă în faţă la educaţia online, având ca prioritate siguranţa şi securitatea comunităţii universitare, dar şi asigurarea unui învăţământ de calitate.

„Facilităţile digitale şi ale comunicării online, disponibile în UVT, au fost pregătite deja pentru un test al viitorului imediat, pentru admiterea online. Este pregătit în detaliu întregul proces de admitere online, componentă esenţială a desfăşurării activităţilor UVT, ca universitate digitală. Sunt disponibile resursele digitale necesare pentru derularea procesului de admitere, astfel încât depunerea documentelor şi pregătirea dosarelor electronice, pe platforma de admitere online, să fie complet integrate”, adaugă Marilen Pirtea.

Setarea digitală a procedurilor de admitere include, de asemenea, generarea clasamentelor pentru rezultatele obţinute de candidaţi pe platforma web şi afişarea lor online de către comisiile de admitere, la nivelul fiecărei facultăţi, comunicarea prin e-mail a clasamentelor, implementarea plăţilor pentru taxa de înmatriculare – exclusiv online, pe platforma de admitere, prin plată cu cardul (sau, în mod excepţional, prin virament bancar), ca etapă de alegere a programului de studii pentru care candidaţii îşi confirmă locul. Procedura este asigurată şi validată, urmând să fie comunicată oficial la începerea perioadei de înscrieri pentru admiterea online la UVT din vara 2020.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here