CFR Călători a anunţat programul trenurilor la trecerea la ora de iarnă

0

Mersul trenurilor se va modifica în data de 28 octombrie când se va trece la ora oficială de iarnă, anunţă CFR Călători.

Ora 4 va deveni ora 3, iar trenurile surprinse în circulaţie vor staţiona în gari, dar orarul va rămâne acelaşi.

”Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare”, informează CFR Călători.

În noaptea de 27 spre 28 octombrie 2018, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Citeşte şi: Primul tren din lume pe bază de hidrogen. Cum funcționează – VIDEO

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor sta pe loc până la ora de plecare din orarul în vigoare dupăora de iarnă. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

”Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 28 octombrie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, declară compania.

Până în anul 2029, românii vor face trecerea de la ora de iarnă la cea de vară în ultimul week-end din martie şi se va trece la ora de iarnă în ultimul week-end din octombrie.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here