Primul tren din lume pe bază de hidrogen. Cum funcționează – VIDEO

5

Germania a inaugurat primul tren din lume cu combustibil pe bază de hidrogen, care va circula pe o distanță de 100 de kilometri, între orașele Cuxhaven și Buxtehude din nordul țării. Trenurile Coradia iLint pot circula pe o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri cu un singur rezervor de hidrogen și nu produc emisii poluante.

Două trenuri Coradia iLint, fabricate de producătorul francez TGV Alstom circulă, de luni, pe o distanță de 100 de kilometri între orașele Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervoerde și Buxtehude din nordul Germaniei – o rută deservită până acum de trenuri echipate cu motoare diesel.

„Primul tren din lume cu combustibil pe bază de hidrogen intră în serviciul comercial și este pregătit pentru producția în serie”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, CEO Alstom, la ceremonia de lansare din Bremervoerde, stația unde trenurile vor fi alimentate cu hidrogen.

Locomotivele sunt echipate cu celule de combustie care produc energie electrică printr-o reacție chimică între hidrogen și oxigen, un proces în urma căruia singurele emisii sunt aburul și apa. Energia excesivă este stocată în baterii de ioni de litiu la bordul trenului.

Alstom va livra alte 14 trenuri cu emisii zero către landul german Saxonia Inferioară până în 2021. Energia excesivă este stocată în baterii de ioni de litiu la bordul trenului.

Citește și Un grup de studenți a inventat un remediu împotriva stresului

Trenurile Coradia iLint pot circula pe o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri cu un singur rezervor de hidrogen, similar cu gama de trenuri Diesel.

Alstom pariază pe această tehnologie, ca o alternativă mai ecologică și mai silențioasă la motorină pe liniile ferate neelectrice – o perspectivă atractivă pentru multe orașe germane, care luptă pentru combaterea poluării aerului.

Marea Britanie, Franța, Olanda, Danemarca, Norvegia, Italia și Canada și-au exprimat deja interesul să introducă trenuri cu combustibil pe bază de hidrogen, a declarat reprezentantul Alstrom.

5 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here