Update: Vom avea parte de două super-Luni în august

1
super-luna

Luna plină a făcut lumină seara dintre 31 iulie și 1 august 2023 în România. Am primit o fotografie din zona Cotroceni, iar cartierul părea luminat de un soare mai mic!

luna plina - luna albastra Bucuresti
luna plina – luna albastra Bucuresti

Știre inițială

Luna plină sau „super-Luna” va fi prezentă pe cerul nopții de două ori în august, relatează agenţia DPA. Luna se va afla în cel mai apropiat punct faţă de Pământ marţi şi din nou în noaptea de 30-31 august, pe parcursul orbitei sale eliptice în jurul planetei noastre.

Ambele Luni pline vor putea fi observate la aproape aceeaşi dimensiune, potrivit grupului de astronomi amatori din Germania Vereinigung der Sternfreunde. Spectacolul dublu este posibil deoarece ciclul dintre două Luni pline este de 29,5 zile, iar august are 31 de zile.

Vezi și Ganymede, cea mai mare lună a planetei Jupiter, fotografiată de NASA

La 1 august, momentul în care Luna se va afla cel mai aproape de Pământ va fi la ora 18:32 GMT. La sfârşitul lui august, Luna va fi plină la câteva ore după răsăritul său.

Două Luni pline într-o lună calendaristică reprezintă un fenomen rar, a doua fiind denumită în multe ţări „Lună albastră” – următoarea va fi abia la 31 mai 2026.

În cazul celor două Luni pline din august, distanţa dintre Pământ şi satelitul său natural va fi de aproximativ 357.000 de kilometri. Distanţa medie a Lunii pe orbita sa este de aproximativ 380.000 de kilometri faţă de Pământ.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here