Studiu: Până la 75 de ani, o persoană din două va suferi probabil de maladii mintale

1
maladie mintala
maladie mintala

Un studiu realizat recent şi coordonat de cercetători de la Universitatea Queensland (UQ) din Australia şi de la Facultatea de medicină a Universităţii Harvard din Statele Unite estimează că, până la vârsta de 75 de ani, aproximativ o persoană din două va suferi probabil de cel puţin o maladie mintală, informează agenţia de presă Xinhua.

 

Noul studiu, publicat duminică în revista Lancet Psychiatry, a inclus date colectate de la 156.331 de adulţi din 29 de ţări şi regiuni între anii 2001 şi 2022.

Autorii cercetării au descoperit că riscul de a dezvolta oricare dintre maladiile mintale până la vârsta de 75 de ani a fost de 46,4% pentru participanţii de sex masculin şi de 53,1% pentru participantele de sex feminin.

Vezi și Oamenii de ştiinţă au creat embrioni umani sintetici

Potrivit studiului, „consumul de alcool” şi „depresia” sunt principalele tulburări detectate în rândul bărbaţilor, în timp ce „depresia” şi „fobia specifică” sunt cele mai comune în rândul femeilor.

De asemenea, autorii notează că aceste afecţiuni apar de obicei pentru prima dată în copilărie, adolescenţă sau în prima parte a vieţii de adult.

Potrivit lui John McGrath, coordonatorul studiului şi profesor la Queensland Brain Institute din cadrul UQ, rezultatele demonstrează prevalenţa ridicată a afecţiunilor din registrul bolilor mintale, în contextul în care 50% din populaţie va dezvolta cel puţin o astfel de afecţiune până la împlinirea vârstei de 75 de ani.

„Vârsta maximă a primei manifestări a fost de 15 ani, iar vârsta medie a declanşării bolii a fost de 19 ani pentru bărbaţi şi de 20 de ani pentru femei. Descoperirea noastră subliniază nevoia de a investi în ştiinţele neuronale de bază pentru a identifica motivul pentru care aceste boli se dezvoltă”, a declarat John McGrath.

Ronald Kessler, coautor al cercetării şi profesor la Harvard Medical School, a subliniat că prin înţelegerea vârstei la care aceste tulburări apar în mod obişnuit, experţii îşi pot adapta intervenţiile din domeniul sănătăţii publice şi să aloce resurse pentru a se asigura că un sprijin adecvat şi acordat în timp util va fi disponibil pentru persoanele ce prezintă acest risc.

un comentariu

  1. […] Un studiu realizat recent şi coordonat de cercetători de la Universitatea Queensland (UQ) din Australia şi de la Facultatea de medicină a Universităţii Harvard din Statele Unite estimează că, până la vârsta de 75 de ani, aproximativ o persoană din două va suferi probabil de… Cititi mai multe aici: Studiu: Până la 75 de ani, o persoană din două va suferi probabil de maladii mintale […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here