Studenții din anul 1 care au obținut premii la olimpiade internaționale în anii de liceu pot primi burse lunare

1
Studenții înmatriculați în anul I la universitățile din țară, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale, primesc burse de excelență olimpică/internațională, cu sume de la 1.650 până la 3.300 de lei lunar în funcție de locul obținut la competiție anul școlar trecut când erau clasa a XII-a, prevede noua metodologie de acordare a burselor pentru studenți, în vigoare din 10 octombrie. Bursa de „merit olimpic internațional” acordată anual prin legea 235/2010 pe același criteriu dispare, astfel, iar în preuniversitar este înlocuită pentru elevi de bursa de excelență olimpică I.

Burse pentru studenții olimpici

Cele mai multe universități încă nu și-au definitivat metodologiile interne de acordare a burselor pentru studenți în acest an universitar și acest proces pe noul cadru legislativ ar urma să mai dureze, potrivit informațiilor Edupedu.ro, în condițiile în care noile sume necesare burselor sunt mai mari decât în anii trecuți și Ministerul Educației va primi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru a plăti salariile profesorilor în mod obișnuit.

Universitățile ar urma să aloce bani pentru bursele studenților pe metodologiile ieșite din vigoare sau să acorde burse pe metodologiile noi peste câteva săptămâni când le vor definitiva, fără garanția că studenții le vor primi și pe cele din urmă, potrivit surselor Edupedu.ro

Descoperă și: Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi, 36% sunt burse de merit. Ministerul Educației publică numărul burselor pe luna octombrie 2023

Conform metodologiei-cadru, prin ordin de ministru separat sunt stabilite sumele doar pentru bursele de excelență olimpică/internațională și pentru bursa de studiu, adică cea acordată studenților de la masteratul didactic sau licența didactică cu dublă specializare (cea din urmă încă neimplementată în facultăți) și de la masteratul didactic.

Rămân de stabilit intern sumele pentru bursele de performanță (în cuantum mai mare decât cele sociale, conform metodologiei-cadru), de exemplu, fiind fostele burse de merit.

Sumele burselor de excelență olimpică

Potrivit ordinului de ministru 6.494 publicat pe 12 octombrie în Monitorul Oficial, care aprobă cuantumurile minime ale burselor studențești, bursele de excelență olimpică/internațională sunt de:

  • 3.300 de lei pentru premiul I
  • 2.475 de lei pentru premiul II
  • 1.650 de lei pentru premiul III

Citește mai multe pe Edupedu.ro

un comentariu

  1. […] Studenții înmatriculați în anul I la universitățile din țară, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale, primesc burse de excelență olimpică/internațională, cu sume de la 1.650 până la 3.300 de lei lunar în funcție de locul obținut la competiție anul școlar trecut când erau… Cititi mai multe aici: Studenții din anul 1 care au obținut premii la olimpiade internaționale în anii de liceu pot pri… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here