Programul “Şcoala de carte şi meserii”, se va derula din acest an și în Colegiul Economic Brașov

0
colegiul-national-economic-brasov-andrei-barseanu

Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” din Braşov a semnat un parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, cu agenţi economici cu capital german şi agenţi economici locali, în cadrul programului „Şcoala de carte şi meserii – Creştem profesionişti“, prin care se formează după model german tinerii care vor fi calificaţi conform cerinţelor pieţei muncii, potrivit Agerpres.

Directoarea Colegiului Economic „Andrei Bârseanu”, Claudia Petcu, a declarat cu acest prilej că este pentru prima dată, începând cu anul şcolar 2017-2018, când instituţia de învăţământ reuşeşte să organizeze un învăţământ profesional şi tehnic, în sistem dual, în domeniul comerţului.

“Am reuşit din acest an şcolar să încheiem parteneriate puternice cu firme germane, dar şi cu agenţi economici locali. Şcolarizarea se face împreună cu dânşii, care asigură o bursă pe lângă cea dată de Ministerul Învăţământului, dar şi practica elevilor, un lucru deosebit de important pentru pregătirea lor. Deocamdată, în anul şcolar 2017-2018 vom pregăti o clasă cu 20 de elevi pentru comerciant-vânzător. Tot în sistem dual, mai avem o clasă cu 24 de elevi, pentru bucătar-ospătar, care sunt în anul doi. La şcoala profesională simplă, deci nu în sistem dual, avem în pregătire 22 de elevi pentru meseria de bucătar. După trei ani de pregătire va fi prima generaţie în cadrul acestui parteneriat. Ne dorim foarte mult ca în perioada următoare să dezvoltăm învăţământul profesional şi tehnic mult mai mult”, a declarat directoarea colegiului, cu ocazia prezentării parteneriatului.

Citește și: World Education Fair: Zeci de instituții de învățământ din afară vor fi prezente în România. Târgul debutează la Timișoara pe 22 septembrie

Inspectorul şcolar pentru învăţământul profesional şi tehnic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Daniela Ţucanu, a afirmat că ideea este de dezvoltare a învăţământului dual pentru că interesele sunt din toate părţile: agenţi economici, şcoală, copii, familie.

„Colegiul Economic «Andrei Bârseanu», este de top în învăţământul profesional şi tehnic la nivelul judeţului Braşov. Este nevoie de forţă de muncă calificată peste tot şi eu cred că acest lucru a fost înţeles de unităţile administrativ-teritoriale, care trebuie să sprijine învăţământul dual, de unităţile de învăţământ şi de agenţii economici. Sunt bucuroasă că am ajuns în această fază. La nivel de judeţ lucrurile stau destul de bine, suntem pe primul loc în ţară. Începând din acest an şcolar, învăţământul dual se desfăşoară în opt unităţi şcolare din judeţ: cinci în municipiul Braşov, două în municipiul Făgăraş şi una în municipiul Săcele. Începând cu 1 octombrie demarăm o serie de acţiuni pentru dezvoltarea învăţământului dual iar anul viitor cu siguranţă numărul claselor şi al specializărilor va creşte”, a explicat Daniela Țurcanu, potrivit sursei citate.

În acest an, Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” împlineşte 180 de ani de existenţă, fiind prima şcoală românească în învăţământul comercial. Acest program de învăţământ dual se desfăşoară la nivel naţional, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here