Răsvan Popescu lansează „În Torent” la Târgul de Carte „Gaudeamus”

1

Răsvan Popescu lansează cartea „În torent”. Cei care vin la Târgul de Carte Gaudeamus 2022 au ocazia să citească din volum, scrie Radio Impuls.

„Rasvan Popescu este scriitorul care reușește cu măiestrie, prin toate cele două sute de pagini, să-și provoace cititorul” 

Răsvan Popescu lansează, sâmbătă, 10 decembrie, la ora 10:00 cartea „În torent”, la Târgul de carte Gaudeamus. Iubitorii de lectură sunt așteptați atât de Răsvan cât și de invitații săi, moderatori la evenimentul prezentare. Participanții vor avea ocazia să discute și să citească împreună cu Răsvan Popescu din cartea sa.

„Prozatorul, poetul, scenaristul, într-o vreme reporterul, își propune o operă polifonică; și „In torent” avem o povestire-scenariu, unde biografia și narațiunea devin una, până se metamorfozează într-un labirint, unul în care rătăcește Minotaurul-Autor, iar imaginea și cuvântul interferează pe un ecran virtual. Asistăm la un balans, un dans, un puzzle care se adună, se destramă, se recompune, film în film, povestea despre poveste, într-o altă poveste, precum păpusile Matrioska. Ficțiune și realitate în concomitenta se împletesc, curg împreună prin torentul vieții, la fel personajele, fără nume proprii, dar pregnant conturate, vizibile, memorabile, purtate de Autor- la randul sau personaj- aluvionar, dintr-o naratiune in alta, pe variate paliere si niveluri.In final personajele reale sau imaginare, in proza si/sau film, se perinda ca un ultim adio prin fata Autorului cuprins de veninul administrat de sarpele cunoasterii. Rasvan Popescu este scriitorul care reușește cu măiestrie, prin toate cele două sute de pagini, să-și provoace cititorul, să-l cuprindă în propria scriitură, să-l transforme hipnotic într-unul dintre personajele Torentului”, descrie cartea Cassian Maria Spiridon.

Târgul de carte Gaudeamus 2022 se desfășoară în Pavilionul B2 de la Centrul Expozițional Romexpo și anul acesta se organizează pentru prima oară în format fizic după pandemia de coronavirus. Organizarea ediției de anul acesta face ca evenimentul să fie organizat pentru a 29-a oară. Conform organizatorilor, evenimentul va fi deschis zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar accesul tuturor categorilor de public va fi gratuit. Din primele informații, 200 de participanţi s-au înscris la târg, fiind cel mai citit şi mai îndrăgit târg de carte din România.

un comentariu

  1. […] Răsvan Popescu lansează cartea „În torent”. Cei care vin la Târgul de Carte Gaudeamus 2022 au ocazia să citească din volum, scrie Radio Impuls. „Rasvan Popescu este scriitorul care reușește cu măiestrie, prin toate cele două sute de pagini, să-și provoace cititorul”  Răsvan Popescu lansează, sâmbătă,… Cititi mai multe aici: Răsvan Popescu lansează „În Torent” la Târgul de Carte „Gaudeamus” […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here