Programa BAC 2022 a fost anunțată. Ce autori trebuie pregătiți pentru examenul de Limba și literatura română

2
Foto: elearningindustry.com

Ministerul Educației anunțat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt cele aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.

Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.

Vezi și Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar se întorc luni la cursuri după vacanţa de iarnă

Din programa la Limba și literatura română ar fi de remarcat că, la fel ca anul trecut, că nu apar autori precum Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, incluși în programa valabilă pentru anii școlari de dinainte de pandemie. Conform documentului de mai jos, rămân următorii autori de pregătit:

  • “Mihai Eminescu
  • Ion Creangă
  • I. L. Caragiale
  • Ioan Slavici
  • G. Bacovia
  • Lucian Blaga
  • Tudor Arghezi
  • Ion Barbu
  • Mihail Sadoveanu
  • Liviu Rebreanu
  • Camil Petrescu
  • G. Călinescu”, atât pentru profilul real, cât și pentru cel umanist.

 

 

 

Sursa: g4media.ro

2 comentarii

  1. […] Ministerul Educației anunțat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt cele aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021. Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum… Cititi mai multe aici: Programa BAC 2022 a fost anunțată. Ce autori trebuie pregătiți pentru examenul de Limba și lite… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here