În goana după simplificarea sarcinilor de zi cu zi, acceptăm cu ușurință soluția digitalizării.
De multe ori, în contextul unor programe încărcate, cumpărăturile on-line și hrana caldă livrată de un curieri amabil ne rezolvă problema stringentă, nevoile primare, de obicei, aflate la baza piramidei trebuințelor.
Dar nevoia de cunoaștere, de socializare, de apartenența la un grup social cui rămân!?
Pentru că sub imperiul acestor deziderate, școala on-line pare o soluție de moment, complementară modului clasic de predare, nicidecum un progres în evoluția psihologic-emoțională a unui elev, fie chiar și a unui model de elev premiant.
Dincolo de rigorile unei predări bine organizate la clasă, ne puteam mândri și cu empatia cu care dascălii împărtășeau lucruri noi copiilor și puteam intui cum unii dintre ei sorbeau din priviri tot ce prindeau și acumulau din zbor.
Cu toții ne-aducem aminte cum asistasem la prelegeri magistrale ale unor lectori plini de zvâc, de patos și de dragoste pentru domeniul lor. Încercați să vizualizați discursul în vervă al profesorului preferat la calculator, pe Zoom. Vă dă cu virgulă ceva, nu!?
Și de ce am insista să oprim evoluția tehnologică în viața școlilor!? Pentru a ne reaminti atașamentul pentru valori și modele, poate. Pentru zâmbetul pe care ni-l creează un răspunsul bun pe chipul profesorului și pentru aplauzele smulse la orice succes.
Pentru emoția, umanitatea și prietenia pe care școala ni le oferă, pentru caractere formate, pentru curajul de a se avânta în viață, apoi.
Merită, nu!?
Vezi și Casoteca.ro/magazin/
Autor: Mirela Neațu, președinte de asociație de părinți.
[…] Pledoaria unui părinte […]
[…] Pledoaria unui părinte […]