Peste 1.000 de scriitori, inclusiv Atwood, Rushdie şi Pamuk, condamnă invazia rusă din Ucraina

2
Foto: europafm.ro

Peste 1.000 de scriitori, inclusiv britanicul Salman Rushdie, canadiana Margaret Atwood, laureatul turc al premiului Nobel pentru literatură Orhan Pamuk şi belarusa Svetlana Aleksievici şi-au exprimat solidaritatea cu Ucraina şi au cerut încheierea invaziei ruse în această ţară, informează AFP.

Într-o scrisoare deschisă publicată duminică seară de asociaţia internaţională a scriitorilor, PEN International, aceşti autori s-au declarat „consternaţi de violenţa declanşată de forţele ruse asupra Ucrainei” şi au cerut „încetarea de urgenţă a vărsării de sânge”.

„Suntem uniţi în condamnarea unui război fără sens, cauzat de refuzul preşedintelui Putin de a accepta dreptul poporului ucrainean de a discuta despre direcţia şi istoria sa viitoare fără amestecul Moscovei”, au adăugat autorii acestei scrisori deschise, ce a fost publicată, de asemenea, în rusă şi în ucraineană.

Vezi și Primele efecte ale războiului asupra școlii, în Ucraina

„Suntem uniţi în susţinerea scriitorilor, jurnaliştilor, artiştilor şi a întregului popor ucrainean, care trăiesc acum cele mai negre ore”, au adăugat aceste personalităţi, printre care se află şi jurnalista filipineză Maria Ressa, laureată a premiului Nobel pentru Pace, şi romanciera rusă Ludmila Uliţkaia.

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

2 comentarii

  1. […] Peste 1.000 de scriitori, inclusiv britanicul Salman Rushdie, canadiana Margaret Atwood, laureatul turc al premiului Nobel pentru literatură Orhan Pamuk şi belarusa Svetlana Aleksievici şi-au exprimat solidaritatea cu Ucraina şi au cerut încheierea invaziei ruse în această ţară, informează AFP. Într-o scrisoare deschisă publicată duminică… Cititi mai multe aici: Peste 1.000 de scriitori, inclusiv Atwood, Rushdie şi Pamuk, condamnă invazia rusă din Ucraina […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here