Sunt câteva probleme pe care societatea românească în ansamblul ei le conservă. Acestea se reflectă direct asupra sistemul de învățământ dincolo de sintagme uzitate în exces precum ”reforma în educație”, ”programe în educație” sau ”politici publice în educație”, care nu fac decât să aducă și mai multă ceață într-o chestiune deja complicată și noduroasă.
La scoală toată lumea vrea 10. Nimeni nu se preocupă de capitalul de cunoastere al fiecărui elev sau student în parte. Vânătorii de note se perfecționează în timp și ajung în punctul în care confundă clasa cu societatea. Aici apar primele diferențe dintre vârfuri și ”leprele clasei„(denumire populară).
Citeste si despre Părinţii suferă de sindromul „primului din clasă”
Curat murdar nu este doar o expresie a lui Caragiale. Este o realitate bine înfiptă. În România există o obsesie seculară a părinţilor, în complicitate cu o mînă de preaşcolăriţi , care „muncesc”(ca şi cum ar fi singurul ţel viabil în viaţă) pentru a obţine 10 pe linie la toate mediile, 10 la bac şi dacă se poate şi 10 în viaţă pentru că merită după atîta efort.
Bucurîndu-se de o largă audienţă acesti copii sunt ridicaţi în mod automat la rangul de valori naţionale, personalităţi precoce superioare generaţiei lor.
Această gîndire reziduală din vremea lui Maiorescu, Mehedinţi este mai mult decît desuetă, ea este astăzi muzeală. Mentalitatea populară „că cel mai destept din clasă este cel cu notele cele bune” este una foarte păguboasă.
Cu un popor nu se poate merge înainte decît cu toată lumea. Acest lucru întelegeau şi junimiştii atunci cînd organizau conferinţe de informare, formare prin toată ţara, însă nu puteau înfăptui şi acestă măreaţă idee de educaţie „întreagă” naţională fiind presaţi de alte agende .
Cetăţenii nu sunt moluşte trase de vînt în marea baltă a elitelor.
Scoala nu trebuie să fie o competiţie pentru note, dar cum poţi argumenta cu tărie acest lucru acestor genii recunoscute care se identifică doar prin acel „10” obţinut la scoală. E deajuns să-i spună mama şi diriginta ca e un geniu şi nu te mai poţi întelege cu el.
Pentru multe cadre didactice active vocabula „geniu” are o valenţă mai mult de hiperinteligent, înzestrat cu o hipermemorie dar în acest „hiper” nu există nimic original, nu există nici măcar o caramidă pentru cunoasterea zetetică.
Autor: Alexandru Filimon