Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, şi Secretarul de stat Monica Cristina Anisie au susţinut joi, 1 septembrie, o conferinţă de presă pe tema pregătirilor derulate de Ministerul Educaţiei, în perspectiva începerii anului şcolar 2016-2017.
În acest context au fost prezentate atât activităţile curente desfăşurate în perioada premergătoare debutului noului an şcolar, cât şi noutăţile în materie de politici educaţionale pe care Ministerul Educaţiei a decis să le adopte pentru a veni în sprijinul elevilor, profesorilor şi părinţilor.
Citiți și Ești educator, învățator, profesor: ai un salariu nou!
„Şcoala este în primul rând pentru elevi şi despre elevi, dar evident trebuie făcută şi de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalităţii elevilor.
Transformarea necesară în învăţământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest, deschis, în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care putem să impunem aceste transformări structurale”, a declarat ministrul Mircea Dumitru.
În acest sens, ministrul Educaţiei a punctat câteva măsuri adoptate în ultimele două luni: aprobarea, în premieră, a Statutului Elevului, acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, conform prevederilor legale, decontarea integrală a navetei elevilor, revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării şcolare, dezvoltarea învăţământului profesional-dual şi profesionalizarea managementului şcolar.
În legătură cu acest ultim aspect, ministrul Mircea Dumitru a fost ferm: „După 10 ani de intruziune politică în şcoală credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului şcolar.
În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri”.
Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a detaliat măsurile introduse de Ministerul Educaţiei, începând cu structura anului şcolar şi terminând cu examenele naţionale. Astfel, în calendarul anului şcolar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanţă şi perioadele de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale.
O atenţie specială a fost acordată programului naţional „Şcoala altfel”, al cărui program de desfăşurare a fost flexibilizat.
Programul se va întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).
Referitor la examenele naţionale, au fost optimizate calendarele de desfăşurare pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare.
Mai exact, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august.
Din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie).
O altă modificare, valabilă şi în cazul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminării prevederii conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.
În procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă la 20% (de la 25%) tocmai pentru a accentua importanţa Evaluării Naţionale la finalul clasei a VIII-a.
De asemenea, repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei.
Apel public pentru debirocratizarea activității din învățământ
Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a făcut un apel public către cadrele didactice pentru a veni în sprijinul Ministerului Educaţiei în procesul de debirocratizare a activităţii din şcoală. „Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7.
Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie.
Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală”, a declarat Monica Cristina Anisie. Aceasta a mai anunţat că până la finalul anului 2016 va fi aprobat şi Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar.
De asemenea, cei doi demnitari au solicitat autorităţilor locale să se implice mai mult în asigurarea unei baze materiale care să permită desfăşurarea unui proces didactic la parametri optimi.
Scris de Codruț Cojocaru