Ministerul Educației vrea eficientizarea procesului de predare, învăţare și evaluare

0
învățarea-eficientă-matematică-studiu

„Comisia de tăiat hârtii” a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a prezentat un prim raport în care propune eliminarea şi simplificarea unor documente în vederea eficientizării procesului de predare – învăţare – evaluare.

Lista de măsuri a comisiei urmează să fie supusă consultării publice, cu partenerii de dialog social, iar intervenţiile privind debirocratizarea vor fi realizate în etape pe termen scurt (începând cu semestrul al II-lea), mediu şi lung (aplicabile începând cu anul şcolar 2020-2021) pentru a nu afecta în niciun fel desfăşurarea actului educaţional.

Printre măsurile propuse în raport se numără: eliminarea Comisiei metodice şi realocarea atribuţiilor către alte comisii, revizuirea atribuţiilor Comisiei de curriculum, în sensul acoperirii activităţilor de didactică şi mentorat, eliminarea obligaţiei de a întocmi procese verbale la activităţile care nu implică probarea modului de luare a deciziei, eliminarea portofoliului dirigintelui, eliminarea obligativităţii realizării de raportări şi analize privind situaţia socială a elevilor, eliminarea obligativităţii realizării în forma actuală a raportărilor aferente programelor sociale „Cornul şi laptele”, „Fructe în şcoli”, se va opta pentru raportare integrată, cu asumare de responsabilităţi şi de către personalul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).

 


Sursa foto: MEC


Comisia propune şi o serie de măsuri de simplificare, printre care: eliminarea obligativităţii realizării, la nivelul unităţilor de învăţământ a rapoartelor şi statisticilor solicitate de instituţii ierarhic superioare sau alte instituţii din afara sistemului educaţional, revizuirea şi standardizarea conţinutului obligatoriu al portofoliului profesorului, încurajarea programelor de voluntariat pentru părinţi, care să parcurgă procedurile din legislaţia din domeniu, ca răspuns la nevoia de supraveghere a copiilor, modificarea contractului educaţional în sensul introducerii unei prevederi referitoare la posibilitatea implicării părinţilor/tutorilor/susţinătorilor legali, în calitate de voluntari, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extraşcolare.

Citește și Ministerul Educaţiei a postat modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a II-a

O altă măsură conţinută în raportul „Comisiei de tăiat hârtii” este eliminarea din condica de prezenţă a rubricii referitoare la tema orei de curs şi înlocuirea acesteia cu rubrică referitoare la denumirea disciplinei.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, va prezenta, în luna ianuarie, raportul cu toate măsurile propuse pe termen scurt, mediu şi lung, se mai arată în comunicat.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here