Manualul unic e din nou printre noi. Revin licitațiile

1
TOP cel mai bine vândute cărți din România anul trecut

Manualul unic, implementat în urmă cu un an, nu a reprezentat o „idee fericită”, susținea, recent, Ecaterina Andronescu. Astfel, se face primul pas concret pentru renunțarea la acesta. Pe site-ul Ministerului Educației, a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede revenirea la procedura de achiziție a manualelor prin licitație publică.

Conform proiectului de ordin, vor fi alese maximum trei manuale școlare pentru fiecare disciplină, iar contractele cu editorii declarați câștigători vor fi încheiate pe 4 ani.

Anunțul public al licitației se face pe site-ul ministerului și în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, se arată în anexa proiectului de ordin.

„MEN declară câștigătoare ale licitației proiectele de manuale școlare ale căror punctaje cumulate sunt de minimum 86,50 de puncte”, se mai precizează în document. Fiecare ofertant poate participa la procedura de licitație deschisă cu un singur proiect de manual școlar pentru o disciplină/modul de pregătire, pentru o clasă/nivel de studiu, filieră, profil, specializare. Evaluarea calității științifice a proiectelor de manuale școlare depuse se face de către experți cooptați coordonați de consilierii CNEE, membri ai Comisiei de evaluare.

Termenul pentru realizarea manualelor, „foarte strâns”

Editorii spun, însă, că termenul de 60 de zile, pe care îl au la dispoziție pentru realizarea noilor manuale, așa cum prevede proiectul de metodologie de pe site-ul ministerului, este „foarte strâns” și cer Ministerului Educației să le lase cel puțin 90 de zile pentru elaborarea cărților.

„Interesul meu este să fie foarte strâns termenul acesta, astfel încât să ne încadrăm și manualele să fie gata la timp. N-or să fie 90 de zile pentru întocmirea manualelor pentru că ne lungim foarte mult”, a declarat Ecaterina Andronescu, ministrul Educației.

Reamintim că manualul unic a fost introdus în timpul mandatului fostului ministru al Educației, Liviu Pop, care declara că prin această măsură vrea să scape de „baronii manualelor”.

Citește și Andronescu: Se renunță la ideea de manual unic

un comentariu

  1. […] Manualul unic, implementat în urmă cu un an, nu a reprezentat o “idee fericită”, susținea, recent, Ecaterina Andronescu. Astfel, se face primul pas concret pentru renunțarea la acesta. Pe site-ul Ministerului Educației, a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede revenirea… Cititi mai multe aici: Manualul unic e din nou printre noi. Revin licitațiile […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here