A fi părinte este o definiție grea. La prima vedere pare ușor să crezi asta despre tine dar la o analiză aprofundată nu poți să nu îți pui niște întrebări: sunt părinte, dar ce fel de părinte sunt?
Cum meseria de părinte nu se predă la școală, ea devine un firesc descris simplu în dex: tata și mama sau fiecare dintre cei doi părinți. Până aici suntem de acord, nici un copil nu se naște orfan , poate deveni orfan dacă părinții îl părăsesc dar uite cum ajungem încet să realizăm că definițiile sunt prea sărace în unele cazuri.
Dacă s-ar preda meseria de părinte, multe materii ar fi necesare. După părerea mea în câteva semestre s-ar condensa materia și examenul ar fi unul foarte dur. Sunt enorm de multe aspecte pe care un părinte trebuie să le ia în considerare atunci când pornește în frumoasa aventură. Poate unul dintre cele mai importante este răspunsul la întrebarea: Ce îl învăț EU pe copilul meu?
Nu mai este un secret că noi părinții suntem ca o oglindă pentru copiii noștri. Că gesturile, obiceiurile, tradițiile, limitările, sunt învățate și imitate de copil din nefericire. Că fricile noastre sunt preluate și perpetuate de aceștia în viața lor adultă. Copiii noștri sunt martorii tăcuți care ne privesc cum uneori alergăm în viață fără nici un alt țel decât ziua de mâine, purtând pe umeri limitările unui loc de muncă care nemulțumește, înstrăinându-ne de celălalt partener, aruncând reproșuri și trăind într-un tipar de 24 de ore în care de cele mai multe ori, uităm de ei.
Citeste şi: Cinci şcoli din Bucureşti vor avea sală de sport – proiect
Societatea în care trăim noi acum ca părinți va fi una în care copiii noștri nu se vor regăsi peste 15 ani. Tehnologia, noile descoperiri științifice, clima, toate se vor schimba sub ochii noștri și noi va trebui să le predăm ștafeta către acest mâine. Dar într-o lume în care părintele este ocupat să asigure nevoile de bază și copilul știe să deschidă calculatorul de la doi ani, cum arată ștafeta noastră? Care sunt valorile pe care putem real să le predăm copiilor noștri?
Lecția de geografie ar fi o lecție utilă astăzi pentru un copil care privește fascinat zăpada de afară. Am putea să-i învățăm despre zonele de pe glob unde este mai mereu zăpadă, să îl familiarizăm cu clima rece și să Ie oferim niște lecții cu adevărat utile despre supraviețuire. Am putea să le spunem povești despre urșii polari, să-i învățăm empatie față de animalele care trebuie ocrotite pe timp de iarnă. Copiii noștri ar învăța despre corp, ar simți zăpada rece pe față și ar realiza cât de important este să te protejezi de frig cu hainele corespunzătoare. Cu ei ne-am putea bucura de un ceai fierbinte și povești despre copilăria noastră. Și ziua s-ar încheia frumos cu o amintire în care părinții au povestit despre iarnă.
Lecția de geografie
Lecția de geografie nu este una generală, copilul preșcolar va fi fascinat de plimbarea cu sania prin parc, preșcolarul va asculta atent povești despre continente îndepărtate în care albul nu dispare niciodată iar adolescentul va putea experimenta empatia, învățând să-i pese de vecina bătrână care nu poate ieși din casă după pâine sau câinele comunitar ce are nevoie de apă.
Dacă noi, părinții, înțelegem că cea mai importantă lecție este lecția de viață, pregătim niște copii puternici. Însă viața se trăiește, nu se butonează pe un calculator.
Fii profesorul copilului tău până nu este prea târziu. Dacă îți dorești un viitor mai bun pentru el, fii un ghid complet, învață-l despre natură, corp, emoții și acele lucruri importante care leagă doi oameni, comunicarea, empatia și iubirea.
Afară ninge și este frig. Astăzi ești profesor de geografie.
Articol scris de psiholog Adriana Petrescu: adriana-petrescu.net
