Iohannis crede că Legile Educaţiei oferă un cadru solid

1

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Legile Educaţiei oferă ”un cadru solid”, pe care se poate construi un sistem de învăţământ pregătit pentru „încercările vremii”, însă cele două acte normative nu vor rezolva problemele „acute” ale sistemului educaţional dacă nu vor fi puse în aplicare.

 

„Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învăţământ pregătit pentru încercările vremii. Drumul care ni se aşterne în faţă nu este însă lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educaţional dacă nu vor fi puse în aplicare. De aceea, contez pe implicarea şi hotărârea dumneavoastră, în special a factorilor de decizie prezenţi astăzi aici, pentru a transforma ‘România Educată’ din ideal în realitate.

Vezi și UPDATE: Legile Educației: sancţiuni consistente pentru cumpărare sau vânzare de lucrări de doctorat, licenţă sau masterat

Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-şi atingă potenţialul şi să oferim viitoarelor generaţii instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare. Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educaţie de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaştere, inovaţie şi progres”, a evidenţiat şeful statului, la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia promulgării Legilor învăţământului preuniversitar şi superior.

un comentariu

  1. […] Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Legile Educaţiei oferă ”un cadru solid”, pe care se poate construi un sistem de învăţământ pregătit pentru „încercările vremii”, însă cele două acte normative nu vor rezolva problemele „acute” ale sistemului educaţional dacă nu vor fi puse în… Cititi mai multe aici: Iohannis crede că Legile Educaţiei oferă un cadru solid […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here